Triplă premieră, la Enescu 2019: interpreți, repertoriu şi organizare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tripla-premiera-la-enescu-2019-interpreti-repertoriu-si-organizare/

Peste 2.500 dintre cei mai valoroşi artişti ai lumii, având 50 de naţionalităţi, vor prezenta, la Bucureşti, 84 de concerte şi recitaluri la ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu (31 august – 22 septembrie).

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2018

Evenimentul cultural va aduce în faţa publicului mai multe premiere, atât prin perspectiva prezenţelor artistice, cât şi din cea a spectacolelor propuse şi a organizării, a anunţat Crenguţa Roşu, director de comunicare al Concursului George Enescu.

“Avem premiere pe toate palierele în acest an. Propunem noi formule de repertoriu – cum ar fi Opera în concert sau Mozart Week in Residence. Avem 34 de artişti şi orchestre de mare calibru, care se alătură prestigioaselor nume consacrate ale Festivalului. Am organizat o secţiune dedicată lui George Enescu şi contemporanilor săi pentru a asculta această muzică în contextul în care a fost creată. Am consolidat secţiunea de muzică contemporană, astfel încât publicul să şi poată interacţiona cu extraordinarii compozitori care sunt activi şi disponibili. (…) Proiectele care susţin Festivalul sunt gândite şi ele ca o deschidere către un public mai divers”, a afirmat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului George Enescu.

Printre noii artişti, care completează galeria de vedete internaţionale, se numără actriţa Marion Cotillard, care o aduce pe legendara Jean d’Arc pe scena Ateneului Român, în opera omonimă, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch. I se vor alătura nume precum Mitsuko Uchida, Rene Jacobs, Kirill Petrenko, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazon şi Julia Fischer.

În premieră absolută, la ediţia 2019 a festivalului, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată de două ori – de orchestra Maggio Musicale Fiorentino şi de Orchestra Radio Berlin, a anunţat Mihai Constantinescu, directorul executiv al Concursului George Enescu.

“Este festivalul la care se prezintă pentru prima dată simfonia a III-a de două ori. Cei doi dirijori nu au vrut să cedeze niciunul celuilalt şi au vrut să facă amândoi simfonia a III-a cu un anumit scop, unul foarte nobil, şi anume prezenţa acestei lucrări în programele pe care ei le vor prezenta în stagiune”, a anunţat Mihai Constantinescu.

El a precizat că la cea de a doua ediţie a seriei Muzica Secolului XXI participarea este din ce în ce mai puternică.

“Sunt 14 opere în concert care se prezintă în 2019, este ediţia a doua a seriei Muzica secolului XXI care de data aceasta are nume sonore ca participanţi şi din punct de vedere al compozitorilor dar şi al soliştilor. Este o serie pe care noi trebuie să o promovăm pentru că toţi soliştii epocilor trecute prezentau în primul rând operele compozitorilor contemporani. Este şi datoria noastră să nu prezentăm numai o istorie a muzicii, ci şi o prezentare a muzicii contemporane în toate aspectele ei. Este un challenge pe care ni l-am asumat ediţia trecut, dar sper că sălile de data aceasta să fie mai pline şi lumea să fie interesată să vadă care sunt direcţiile muzicii contemporane actuale”, a mai spus directorul executiv al festivalului.

Potrivit organizatorilor, trei opere în concert vor fi prezentate în premieră: “Die Frau Ohne Schatten” de Strauss, în interpretarea Orchestrei Radio Berlin, “Moses and Aaron”, de Schoenberg, în interpretarea Filarmonicii George Enescu, şi “Peter Grimes” de Britten, prezentată de Orchestra Naţională Radio.

Tema ediţiei din 2019 a Festivalului Internaţional “George Enescu” va fi “Lumea în armonie”, a precizat directorul de comunicare a Festivalului, Crenguţa Roşu.

Ediţia 2019 a Festivalului Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului la concerte şi recitaluri grupate în jurul a şase mari secţiuni – “Mari orchestre ale lumii”, “Concertele de la miezul nopţii”, “Recitaluri şi concerte camerale”, “Muzica secolului XXI”, “Mozart Week in Residence” şi “Forumul internaţional al Compozitorilor”. De asemenea, concerte şi evenimente vor avea loc şi în Piaţa Festivalului.

O altă premieră a festivalului o reprezintă introducerea unui sistem tip loterie pentru achiziţionarea abonamentelor la Festivalul “George Enescu”.

“Artexim şi Eventim au introdus un sistem de loterie prin care se va oferi posibilitatea clienţilor interesaţi să achiziţioneze abonamente. Practic ei vor primi prin intermediul loteriei dreptul de a achiziţiona abonamente la festival”, a declarat Claudiu Popa, reprezentant Eventim.

El a precizat că înscrierea la loterie se va putea face începând de luni până pe 25 noiembrie, urmând ca extragerea câştigătorilor să aibă loc pe 26 noiembrie.

Înregistrarea se va putea face pe site-ul atât pe site-ul Eventim cât şi pe site-ul festivalului. De asemenea, în cadrul Ateneului va exista un punct fix unde se vor putea completa formulare şi face înscrierea, precum şi la punctele de lucru Eventim din Cluj şi Bucureşti, a mai spus Claudiu Popa. El a precizat că biletele individuale vor fi puse în vânzare începând cu data de 6 martie 2019.

Foto: Festivalul Enescu 2019

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.