La scurt timp după absolvirea New Zealand School of Dance în 2016, tânărul dansator australian Tristan Carter s-a mutat în kibbutz-ul Ga’aton din Galilea, pentru a se alătura companiei israeliene Kibbutz Contemporary Dance Company (KCDC).
Un articol de Cristina Enescu Aky|14 iunie 2018
La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2018), după ultima reprezentație a companiei, ”Laptele mamei” (Mother’s Milk) – cea mai nouă creație a coregrafului Rami Be’er’s -, și cu câteva ore înainte de plecarea trupei la Paris pentru reprezentații la Theatre de Paris, Tristan a împărtășit câteva gânduri despre experiența de dansator în cadrul acestei celebre companii de dans, despre viața și munca artistică în kibbutz, precum și despre spectacolul prezentat de KCDC.
Cristina Enescu: Ce motivație personală ai avut să te alături KCDC, dintre toate companiile de dans de top din Israel?
Tristan Carter: Apreciez mult ce face KCDC, iar modul în care lucrează Rami (Be’er), cum își construiește fiecare lucrare, are multă libertate – ceea ce e extraordinar pentru dansatorii de orice vârstă. Ca dansator tânăr poate asta e ceva dificil, dacă nu ai instrumentele necesare ca să gestionezi această libertate e posibil să nu știi ce să faci cu tine însuți. Dar este totodată și cel mai mare dar, precum și faptul că el apreciază cu adevărat individualitatea fiecărui dansator. Mulți coregrafi spun că faca asta, dar cred că Rami chiar o și face. E limpede că fiecare dansator din trupă e foarte diferit de ceilalți, iar Rami vorbește deseori despre importanța diferitelor culori¸ culoarea fiecărui dansator creează grupul.
Tristan Carter, dansator al Kibbutz Contemporary Dance Company
Am vrut să lucrez cu KCDC și pentru că îmi place nivelul înalt de performanță fizică de aici. Este primul meu job după școală, și eram foarte dornic să fiu într-o companie care chiar să îmi provoace limitele fizice. Am fost foarte norocos că am fost ales să lucrez și să trăiesc în kibbutz alături de KCDC.
Ce ”culoare” aduce prezența ta în țesătura trupei de dansatori?
Eu vin de departe, din emisfera sudică, și am o pregătire de floor work. La KCDC avem zilnic un antrenament de balet, diferit de ceea ce prezentăm pe scenă. Când am venit aici, asta a fost o mare provocare pentru mine, făcusem balet doar un an când aveam 17 ani. Însă pregătirea mea cred că mi-a adus niște abilități particulare, mișcări mai explozive. Când l-am cunoscut pe Rami eram foarte tânăr, aveam 20 de ani, iar el a spus că am potențial pentru că sunt ”foarte neșlefuit”. A avut răbdare cu mine, mi-a dat timp, ceea ce e extraordinar, nu multe companii mari ar face așa ceva.
Cum este viața și munca artistică în kibbutz?
Kibbutz-ul în sine e foarte frumos, este în Galileea deci e mai verde decât restul Israelului. E foarte liniștit, ca un sat, există o cafenea, un loc de unde poți cumpăra mâncare gătită, un mic magazin, și toți locuim în niște case foarte frumoase. Deci totul e foarte aproape, mie îmi ia 45 de secunde să merg de acasă la studio. În același timp nu e complet izolat, e la mai puțin de două ore cu trenul de Tel Aviv. Călătoresc undeva în fiecare weekend.
Ce îmi place la kibbutz este că e o situație complet unică. Să locuiești și să muncești aici, să simți moștenirea culturală a acestei companii, istoria din spatele kibbutz-ului…. Noi avem și multe turnee, ceea ce creează un contrast plăcut între viața din această ”bulă rurală” și călătoriile în toată lumea.
Cum influențează viața în acest spațiu pregărirea unui dansator?
E o situație care saturează mediul de lucru foarte mult. Nu ai nicio ”altă lume” în care să mergi. Când plecăm de la antrenamente, plecăm la 30 de secunde distanță. Asta oferă foarte mult spațiu creației artistice; deseori, când lucrăm la un spectacol nou, după antrnamentene întoarcem iar la studio, pentru că e aproape și pentru că nu avem alte distracții. Avem natura și avem munca.
Imagine din spectacolul Laptele mamei, coregrafia Rami Be’er
E asta o situație ideală, sau devine sufocant cândva?
Cred că depinde total de preferințele personale. E un mediu unic, nu știu nicio altă companie care să lucreze astfel. Unii oameni vin în companie, stau 3 ani să zicem, apoi nu mai suportă și pleacă. Alții rămân 11-12 ani, pentru că tot contextul funcționează foarte bine pentru ei.
Ce fel de creator e coregraful Rami Be’er?
Unul foarte liber, cu multă încredere. Cu siguranță nu e un coregraf care să dicteze mișcările. Uneori improvizează și ne cere să construim pe acea bază, în plus apreciază individualitatea fiecărui dansator și acel ceva pe care l-a văzut de la început în fiecare – asta e ceea ce așteaptă de la tine, de aceea te-a ales, nu pentru că ai picioare excepționale care pot copia Lacul Lebedelor, sau ceva de genul ăsta. Și noi creăm foarte mult, iar apoi Rami meșterește lucrurile ca un sculptor care modelează lutul.
Ce experinențe ți-a adus Laptele mamei?
Euam venit în spectacol mai târziu, dar în mod evident e un proiect extrem de personal pentru Rami, ceea ce a crescut presiunea resimțită. Datorită conexiunii cu părinții săi este un spectacol foarte sensibil pentru el. În alte proiecte, moștenirea imensă a kibbutz-ului dar și un nivel foarte ridicat de complexitate fizică sunt foarte vizibile. În ”Laptele mamei” este acel candelabru elegant, întunericul, multe mișcări minimaliste în secțiunile de grup, muzica are multe sunete de coarde, romantice, este și muzică clasică aici… Starea este mai emoțională, iar întregul spectacol este destul de calm și interior.
În continuarea turnelui actual, Kibbutz Contemporary Dance Company va prezenta ”Laptele mamei” la Paris (France), Tivat (Montenegro), Herzliyah (Israel) și Lodz (Poland).
Trailerul spectacolului Lapele mamei
Foto: Imagine din spectacolul Laptele mamei, coregrafia Rami Be’er, Tristan Carter, dansator al Kibbutz Contemporary Dance Company – sibfest.ro
