Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.
Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|19 noiembrie 2014
Nu mă interesează statisticile despre piaţa de carte care răspund la întrebări presante (cum, cât, cine, ce, unde, când), pentru că mă pot duce pe căi greşite. Eu nu trăiesc de pe urma cărţilor, ci pentru cărţi.
Prefer să ştiu că am prieteni care îşi permit, din diverse motive, să cumpere doar 10 cărţi într-un an şi să le citească pe toate, decât să aflu că în medie un român cumpără X cărţi pe lună şi să constat pe propria-mi piele că fie nu citeşte niciuna, fie le citeşte pe toate, dar nu înţelege nimic din ele.
La uşă ne bate un târg de carte. Pentru mine e o bucurie, deşi simt o uşoară tristeţe când văd că la un astfel de trârg, care ţine câteva zile, pot să fiu strivit şi sufocat în aglomeraţia mişcătoare şi în restul anului risc să mor de singurătate prin librării sau biblioteci.
Dragostea pentru carte nu e o febră care ne cuprinde la sfârşitul toamnei, după care, tratându-ne cu tablete pe bază de blazare şi ignoranţă, să ne revenim la o stare firesc de nefirească în care să zăcem seri la rând, trântiţi pe canapea, pierzându-ne vremea privind la televizor lucruri de neprivit.
La un moment dat a existat o campanie pe facebook în care eram anunţaţi că de câte ori cineva ascultă o manea sau se uită la o emisiune cu şi despre lumea mondenă o carte se sinucide. Nu cred că este aşa, cărţile nu se sinucid, cărţile sunt ucise cu sânge rece.
Săptămâna aceasta am asistat la o nouă dramă, una din multe altele, produsă lângă un stâlp de electricitate, acolo unde locuitorul oraşului obişnuieşte să se lepede de lucrurile inutile după ce face curăţenie generală prin casă. Câteva cărţi zăceau condamnate la moarte prin descompunere alături de câteva cutii de bere şi sticle de suc.
Aş fi vrut să plâng, dar m-am temut că trecătorii îşi vor închipui că sunt doar proprietarul cutiilor goale, care plânge pe bază de alcool. Cine mai plânge pentru o carte? Nu e prima oară când văd, că în urma redecorării locuinţelor, oamenii găsesc de cuviinţă ca în capătul listei cu lucrurile inutile de care trebuie să scape pun cărţile.
Priviţi imaginea de mai sus, e cu şi despre noi.
Foto: Tristeţea cărţilor – Nicolaie Dan (Dedes)