Tristeţea cărţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristetea-cartilor/

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|19 noiembrie 2014

Nu mă interesează statisticile despre piaţa de carte care răspund la întrebări presante (cum, cât, cine, ce, unde, când), pentru că mă pot duce pe căi greşite. Eu nu trăiesc de pe urma cărţilor, ci pentru cărţi.

Prefer să ştiu că am prieteni care îşi permit, din diverse motive, să cumpere doar 10 cărţi într-un an şi să le citească pe toate, decât să aflu că în medie un român cumpără X cărţi pe lună şi să constat pe propria-mi piele că fie nu citeşte niciuna, fie le citeşte pe toate, dar nu înţelege nimic din ele.

La uşă ne bate un târg de carte. Pentru mine e o bucurie, deşi simt o uşoară tristeţe când văd că la un astfel de trârg, care ţine câteva zile, pot să fiu strivit şi sufocat în aglomeraţia mişcătoare şi în restul anului risc să mor de singurătate prin librării sau biblioteci.

Gaudeamus 2014

Gaudeamus 2014

Dragostea pentru carte nu e o febră care ne cuprinde la sfârşitul toamnei, după care, tratându-ne cu tablete pe bază de blazare şi ignoranţă, să ne revenim la o stare firesc de nefirească în care să zăcem seri la rând, trântiţi pe canapea, pierzându-ne vremea privind la televizor lucruri de neprivit.

La un moment dat a existat o campanie pe facebook în care eram anunţaţi că de câte ori cineva ascultă o manea sau se uită la o emisiune cu şi despre lumea mondenă o carte se sinucide. Nu cred că este aşa, cărţile nu se sinucid, cărţile sunt ucise cu sânge rece.

Săptămâna aceasta am asistat la o nouă dramă, una din multe altele, produsă lângă un stâlp de electricitate, acolo unde locuitorul oraşului obişnuieşte să se lepede de lucrurile inutile după ce face curăţenie generală prin casă. Câteva cărţi zăceau condamnate la moarte prin descompunere alături de câteva cutii de bere şi sticle de suc.

Aş fi vrut să plâng, dar m-am temut că trecătorii îşi vor închipui că sunt doar proprietarul cutiilor goale, care plânge pe bază de alcool. Cine mai plânge pentru o carte? Nu e prima oară când văd, că în urma redecorării locuinţelor, oamenii găsesc de cuviinţă ca în capătul listei cu lucrurile inutile de care trebuie să scape pun cărţile.

Priviţi imaginea de mai sus, e cu şi despre noi.

Foto: Tristeţea cărţilor – Nicolaie Dan (Dedes)

15
/03
/13

O linişte în sală, de parcă toţi spectatorii uitaseră să respire... Apoi, unele voci din public au rostit, în şoaptă: „iubire“, intuind că va fi următorul cuvânt care va fi rostit şi pe scenă.

13
/03
/13

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinațională? Vrei să avansezi, țintești o poziție criminală, la vârful ierarhiei?

12
/03
/13

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

05
/03
/13

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

17
/02
/13

EXCLUSIV Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭă specială de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. „În sfârșit am ajuns la ea. Și este una strălucitoare, venită din lumea Fraților Lumière, e Luminița noastră, Gheorghiu, care a pășit pe covoarele roșii de la Cannes și Los Angeles cu „Moartea Domnului Lăzărescu” și  acum ca Doamna în […]

14
/09
/12

Să scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred că voi scrie din perspectiva omului îndrăgostit de artă.