Piersic jr. râde negru de corporatişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/piersic-jr-rade-negru-de-corporatisti/

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporaţie? Cauţi un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei?

Un articol de Val Vâlcu|13 martie 2013

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei? Atunci ești chiar cel despre care scrie Rick Cleveland, în „Tom şi Jerry“. Ești omul pe care îl joacă Florin Piersic jr., Paul Ipate şi Laurențiu Bănescu, la Teatrul Metropolis.

Piesa lui Cleveland, Tom și Jerry, nu este un policier decât la prima vedere. Chiar dacă personajele principale sunt doi ucigași plătiți, plus o victimă, în piesă nu e vorba de Mafie. Autorul scenariului, Rick Cleveland, cu ajutorul regizorului, Piersic jr., face mișto de banala corporaţie, oricare ar fi aceasta, şi nu de vreun clan sicilian, fie acesta chiar cel care i-a ucis pe Kennedy, Elvis sau Marilyn.

Viața celor două victime, care joacă o vreme rolul asasinilor, este viața oricărui corporatist de la noi: recrutare de pe băncile liceului, lipsă de scrupule, profesionalizare, workoholism, familie, target, rate, avansări… jobul, pur și simplu.

Piersic e așa cum îl știm, Paul Ipate, simpaticul „combinatozaur“ din reclamele Vodafone se dovedește un actor adevărat, iar Bănescu merita să fie promovat, de la „independenți“ la marile teatre. O mențiune aparte pentru scenografie. Tudor Prodan te ține cu sufletul la gură: reconfigurarea decorului, după fiecare scenă, se face de către actori, prin reasamblarea unor piese de mobilier. Asta, apropo de corporații și de tipii cu mobila pe care ți-o montezi singur, într-un minut.

Cred că Metropolis a dat, din nou, lovitura. De altfel, la Metropolis nu sunt decât piese „hit“. E o condiție a acestui teatru, diferit de orice există la noi. E o instituție fără actori angajați, un teatru de proiecte, unde nu rezistă decât cei mai buni. Mergi să-i vezi, dacă mai găsești bilete.

articol apărut pe site-ul DC News.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.