Trofeul NexT 2013 merge în Portugalia
https://www.ziarulmetropolis.ro/trofeul-next-2013-merge-in-portugalia/

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câştigător al celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

Juriul format din Chris Tidman, Roar Skau Olsen, Michèle Driguez, Hervé Le Phuez şi Radu Jude au decis acordarea Trofeului pentru scurtmetrajul portughez „pentru măiestria cu care acest film prezintă o ficțiune dramatică filtrată prin lentila documentarului, transformând realitatea oamenilor și locurilor într-o experiență metafizică”. Premiul pentru cel mai bun film, în valoare de 2000 de euro a fost oferit de ArCub. În plus, CineLabs România a oferit filmului „Și viii plâng” servicii digitale de post-producție în valoare de 2000 de dolari.

Ceremonia de închidere

Cea de-a VII-a ediție a celui mai important festival de scurt și mediu metraj din România, NexT, și-a desemnat câștigătorii. Ceremonia de închidere a avut loc sâmbătă seara la Cinema Studio din centrul Capitalei, în prezența a peste 400 de invitați, printre ei numărându-se :  actorul Vlad Ivanov, actrițele Ilinca Goia, Ada Condeescu și Ioana Flora, regizorul Cătălin Mitulescu și criticul de film Irina Margareta Nistor.

 Cea mai bună regie

La gala de închidere de aseară, premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie i-a fost acordat regizorului spaniol Chema García Ibarra, realizatorul filmului „Mister” / „Misterio”. Cineastul a fost desemnat câștigător „pentru felul în care prezintă un punct de vedere specific asupra vieții, folosind în mod eficient constrângerile formatului de scurtmetraj și pentru folosirea excepțională a umorului și suprarealismului.”

Cea mai bună coloană sonoră        

Premiul „Andrei Toncu” pentru Cea mai bună coloană sonoră a fost acordat sound designer-ului Ioan Filip, pentru filmul „Treizeci”. Jurații au motivat alegerea făcută, declarând că distincția a fost acordată „pentru felul în care folosește sunetele pentru a elabora povestea și a o face mai consistentă și mai tangibilă și pentru felul frumos în care muzica diegetică este transformată în muzică de film.”

Premiile de regie și sound design, în valoare de 1000 de euro fiecare, au fost oferite de ArCub.

Cel mai bun scurtmetraj

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc din competiția NexT 2013 a fost câștigat de filmul „Betoniera”, în regia lui Liviu Săndulescu și produs de Mandragora. Distincția i-a fost acordată „pentru felul în care transformă o situație măruntă și ridicolă din viața reală într-o poveste relevantă pentru condiția umană în epoca modernă.” Premiul constă într-un cec de 1000 de euro, oferit de postul de televiziune ShortsTV și servicii de post-producție în valoare de 3500 euro, oferite de Abis Studio.

Mențiunea specială

Mențiunea specială a Juriului a fost acordată filmului britanic „Noapte bună” / „Good Night”, realizat de Muriel D’Ansembourg, „pentru performanța deosebită a întregii distribuții”.

Premiul publicului

Premiul publicului pentru Film românesc a fost câștigat de scurtmetrajul realizat de Adrian Silișteanu – „Șanțul” și constă în două săptămâni de promovare intensivă pe fațada media Cocor. Premiul publicului pentru Film străin a fost acordat lui „Kaiser & König”, realizat de Timon Mondersohn. Câștigătorul din Germania a primit din partea Sony o cameră video Sony HDR-AS15 Action Cam.

Câștigătorul unui loc în Juriul Tânăr „Emile Cantillon”

Andrei Luca a câștigat un loc în Juriul Tânăr „Emile Cantillon” al celei de-a 28-a ediții a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur (27 septembrie – 4 octombrie 2013). Cronica realizată de tânărul student la UNATC pentru filmul „Toată lumea din familia noastră” în cadrul concursului de critică de film, organizat de Festivalul NexT și partenerul său, Namur IFF a fost desemnată câștigătoare sâmbătă seara. Juriul acestui concurs a fost format din Dana Duma, Ileana Bîrsan și Răzvan Penescu.

 Info:

Publicul poate revedea filmele câștigătoare la NexT 2013 duminică, 14 aprilie, la Cinema Studio, începând cu ora 20:00.

Biletele și abonamentele pentru proiecțiile Festivalului de Film NexT pot fi achiziționate online de pe www.eventbook.ro şi de la Libraria engleza Anthony Frost, dar şi de la casele de bilete ale cinematografelor Studio, Corso şi Patria.

Foto credit: NexT Film Festival

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.