Ultimele spectacole ale stagiunii, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimele-spectacole-ale-stagiunii-la-tnb/

În săptămâna 8-14 iunie, Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti vă aşteaptă la ultimele spectacole ale stagiunii 2014-2015.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2015

Titluri atractive, spectacole de mare succes din repertoriul TNB în interpretări remarcabile vă aşteaptă să treceţi pragul noilor săli ale teatrului, pentru încă o săptămână. În aceste zile, mai puteţi vedea spectacolele: Toţi fiii mei şi Dineu cu proşti – la Sala Mare, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand şi Bârfe, zvonuri şi minciuni la Sala Studio, Carte de vizită, la Sala Media, iar la Sala Atelier aveţi de ales între mai multe titluri: Nebun din dragoste, Cinci femei de tranziţie, Anonimul veneţian, 20 de ani în Siberia şi Tectonica sentimentelor. Teatrul Naţional pentru Copii a programat un eveniment pentru a marca închiderea stagiunii la sediu, în 14 iunie.

În spatele cortinelor lăsate peste o stagiune care va însemna şi peste ani încheierea amplului proces de refacere şi remodelare a clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti, perioada estivală va include, în acest an de referinţă, pregătirea unui eveniment unic. Între 28 august şi 4 septembrie 2015, la inițiativa și în organizarea Teatrului Național I.L. Caragiale, va avea loc primul Festival Internațional de Teatru NETA 2015, sub Motto-ul Teatrul – erou al timpului prezent.

Cu această ocazie, 13 producții teatrale din 10 țări membre ale rețelei NETA vor putea fi vizionate sub noua “pălărie” a Teatrului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti.

Din 28 august veți putea reveni în sălile Naţionalului bucureştean, unde se vor juca, într-o singură reprezentaţie, producţii internaţionale reprezentative pentru Teatrul – erou al timpului prezent.

Foto: Augustin Bucur

06
/11
/13

CRONICĂ DE TEATRU „Deseori neobservat” ne vorbeşte despre desfigurarea fiinţei sub apăsarea uneia dintre cele mai mari nedreptăţi din istoria umanităţii. Tragedia este pusă în scenă atent şi mascată cu tandreţe de o meditaţie asupra vieţii.

06
/11
/13

Teatrul Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, a împlinit pe 1 noiembrie şase ani de existenţă. Publicul este cel care a menţinut viu teatrul, în toţi aceşti ani, şi a scris, alături de creatori, o mare poveste de succes. Pentru a marca sărbătoarea pe care o traversează, Teatrul Metropolis îi va premia pe spectatorii săi cu 6 invitaţii duble, la mai multe spectacole din repertoriul curent, pe tot parcursul lunii noiembrie.

06
/11
/13

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

06
/11
/13

În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.

05
/11
/13

Regizorii Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil și Cristi Puiu, alături de alte câteva zeci de cineaști, au trimis o scrisoare de protest premierului Victor Ponta. Scrisoarea face referire la două dintre prevederile proiectului Legii descentralizării, care ar afecta finanțarea și distribuția filmelor românești.