Ultimul Zburator – noaptea primului concurs
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-zburator-noaptea-primului-concurs/

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2013

Echipa filmului Ultimul Zburator continuă şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

Sâmbătă 16 noiembrie, începând cu ora 19.30, în clubul Sankt Petersburg Pub din Centrul Vechi (str. Gabroveni, nr. 55) sunt aşteptaţi toţi cei care mai cred în zburători.

Acesta este al treilea din seria de evenimente inedite organizate de Asociaţia Culturală „Promissum”. După gălăgia din 26 septembrie făcută de cei 110 motociclişti care au traversat Bucureştiul, cu ocazia lansării trailerului oficial, a urmat evenimentul „Comorile Trecutului” de la Biblioteca Academiei Române când a fost prezentat Manifestul Cultural „Promissum”, crezul care stă la baza filmului „Ultimul Zburător”. A sosit momentul unui nou eveniment plin de magie: Noaptea Zburătorilor!

În această seară vor fi înmânate premiile primului concurs „Ultimul Zburător” chiar de către personajul principal al filmului, actorul Gabriel Duţu: bilete la concertul trupei Holograf din 25 noiembrie de la Sala Palatului, vouchere la un complex spa din Bucureşti şi multe altele.

Eveniment de amploare pentru Ultimul Zburator

„Spre miezul nopţii, cei care vor veni la petrecere, vor avea ocazia să participe la tombola pentru marele premiu surpriză al serii. Important este ca biletul câştigător să fie completat de un cuplu, pe sistemul: nu poate exista zburător fara ispita lui feminină”, a declarat Ovidiu Georgescu, regizorul şi producătorul filmului.

În această seară, în compania actorilor şi a realizatorilor, se va putea degusta pentru prima oară băutura magică a zburătorilor: Trăscăul, oferit cu sprijinul Khortytsa Vodka. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Promissum” în parteneriat cu Koolhunt.ro, iar intrarea este liberă pentru toţi cei care mai cred în zburători.

Ultimul Zburator

„Ultimul Zburător” este un film independent, realizat în totalitate din finanţare privată, produs de Asociaţia Culturală „Promissum” şi distribuit în cinematografele din România de InterComFilm Distribution. Toţi cei implicaţi în realizarea acestui film au fost fascinaţi de povestea lui: un mit clasic al culturii române, mitul Zburătorului, spus sub forma unui basm modern.

Filmul este o frumoasă poveste de iubire ce transcende timpul şi spaţiul, prezentând o lume fascinantă, de mult uitată de o societate atât de cufundată în întunericul materialismului.

Foto credit: Ultimul Zburator

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.