Un documentar pentru memorie și identitate: ”Pe eroi să nu-i căutați în mormânt… ci în inimile noastre”
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-documentar-pentru-memorie-si-identitate-pe-eroi-sa-nu-i-cautati-in-mormant-ci-in-inimile-noastre/

Joi, 17 iunie, în ziua Înălţării Domnului, România va sărbători şi Ziua Eroilor. Cu această ocazie, vor fi organizate 172 de evenimente-sincron în diferite comunităţi (sate, comune, oraşe, consilii judeţene, şcoli, licee, muzee, biblioteci, universităţi, asociaţii culturale şi sociale, teatre, mănăstiri) din România şi din Republica Moldova, având ca scop omagierea eroilor veterani şi a foştilor deţinuţi politici, care au contribuit prin sacrificiul lor la crearea şi menţinerea României pentru noi, cei de astăzi, şi pentru generaţiile următoare.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 mai 2018

Majoritatea evenimentelor vor fi onorate de prezența unor eroi veterani și foști deținuți politici.

Cu atât mai mult în acest an în care România își amintește de unde vine și cum s-a născut, împrospătarea memoriei și a cunoașterii acestor repere identitare, istorice și culturale este nu doar importantă ci și necesară.

În aceeași zi, la București, Comunitatea România Centenară organizează la Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti” din București (Șos. Kiseleff nr 30), în sala Victor Ion Popa, un eveniment care va începe prin proiecția, la ora 12:00, a documentarului „Pe eroi să nu-i căutați în mormânt!”.

Documentarul este realizat de regizoareaCamelia Moise, nepoata lui Gheorghe Moise, unul dintre eroii decedați pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Vor participa de asemenea Grigore Leșe și comunitatea ”Domnițe cu altițe” (o comunitate de femei pasionate de colecționarea și promovarea portului popular românesc).

Gazda acestei manifestări, Muzeul Satului, sărbătorește totodată în această perioadă Zilele Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.

”Este un documentar de 100 de minute despre o localitate din România dar, mai ales, despre cum s-a reflectat marea istorie a României în viața oamenilor de acolo. Localitatea se află în centrul României, lângă Brașov, iar istoria lor, cea vorbită, este valabilă pentru toți cei care trăim sau au trăit mai la sud sau mai la nord… Cei 100 de ani de Românie sunt celebrați anul acesta, în fiecare zi a anului. Nu știu dacă toată lumea a înțeles cum e cu Centenarul, dar eu am înțeles că doar făcând din iubire ceva, pentru țara mea, voi omagia cum se cuvine acest fapt! Și pe bunicul meu”spune regizoarea Camelia Moise.

Documentarul va fi proiectat în cadrul tuturor evenimentelor organizate în această zi, în România și în Republica Moldova.

Foto: Zilele Muzeului Național al Satului , Pe eroi să nu-i căutați în mormânt… ci în inimile noastre – facebook



01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.