„Un etaj mai jos”, selecționat la cel mai mare festival din America de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-etaj-mai-jos-selectionat-la-cel-mai-mare-festival-din-america-de-nord/

După premiera mondială la Festivalul de la Cannes, cel mai nou film semnat de Radu Muntean, ,,Un etaj mai jos”, îşi continuă traseul în marile festivaluri ale lumii. Pelicula a fost selecţionată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (10 – 20 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din America de Nord, ajuns la a 40-a ediţie.

Un articol de Liliana Matei|19 august 2015

Un etaj mai jos va avea premiera nord-americană în secțiunea Contemporary World Cinema, dedicată celor mai bune producții arthouse recente din întreaga lume.

„În acest thriller cu ardere lentă, excelent executat, al regizorului român Radu Muntean, un bărbat care a fost martor la preludiul unei crime decide să tacă și să-și vadă de viață – până într-o zi, când posibilul ucigaș bate la ușă și începe să se insinueze în viața lui, a soției și a fiului său”, notează selectorii Festivalului de la Toronto.

Un etaj mai jos va rula în cinematografele din România începând cu 18 septembrie și va putea fi văzut în sălile din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Alba Iulia, Braşov, Brăila, Botoşani, Călăraşi, Constanța, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră și la a patra colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu în calitate de co-scenariști, dar şi cu Tudor Lucaciu (director de imagine) şi cu Dragoş Vîlcu (producător Multi Media Est). Trei dintre filmele sale au fost selecționate la Festivalul de la Cannes. În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.

La Cannes, Un etaj mai jos a fost primit entuziast de mai toate marile publicaţii de cinema ale lumii – de la „Variety”, „Screen Internaţional”, „The Hollywood Reporter” și „Positif” la „Le Monde” sau „Le Figaro”. Grație cronicilor din presa internațională, filmul a fost achiziționat de distribuitori din teritorii precum Canada, America Centrală, Argentina, Italia, Ungaria, Grecia, Turcia, Elveția, Cehia și Slovacia, vânzările la nivel internațional fiind gestionate de Films Boutique.


În România, Un etaj mai jos este distribuit de către Transilvania Film.
Un etaj mai jos este produs de Multi Media Est, în co-producție cu Les Films de l’Après-midi (Franța), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) și Bleck Film & TV AB (Suedia). Filmul este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România, Centrul Național al Cinematografiei din Franța, prin programul Aide aux Cinémas du Monde, Mitteldeutsche Medienförderung din Germania, Fondul regional suedez Film I Väst și Programul MEDIA al Uniunii Europene.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.