Un film românesc în competiția FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FILM BUCUREŞTI 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-film-romanesc-in-competitia-festivalului-international-de-film-bucuresti-2016/

O producţie românească intră anul acesta, alături de alte 6 filme, în competiţia pentru trofeul BIFF.

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2016

Este vorba despre un titlu pe care vi-l prezentăm cu mare bucurie din două motive, cel puțin. Pentru că este un film românesc în cursa pentru premiul BIFF 2016, după cîțiva ani ”secetoși”, să zicem așa și pentru că regizorul său este domnul Dan Chișu, campionul producției independente de film. Așadar, avem un personaj absolut cuceritor, faimosul Bahoi, și mediul cel mai potrivit cu egoul său de neoprit, internetul. Doamnelor și domnilor,acesta este ”You Tube Bazaar”!

În competiția BIFF mai puteți vedea, anul acesta, două producții care au făcut parte din competiția oficială a Festivalului de Film de la Berlin: “SOY NERO” și “A DRAGON ARRIVES!” dar și alte producții care merită toată atenția.

“SOY NERO”, regizat de Rafi Pitts care îl are co-scenarist pe Răzvan Rădulescu. Un film la fel de ursuz și incomod precum subiectul pe care-l abordează, SOY NERO se manifestă degajat sub emblematica semnătură a lui Rafi Pitts, originile iraniano-britanice ale regizorului lăsându-și amprenta asupra încărcăturii culturale a acestei producții cinematografice.

“A DRAGON ARRIVES!”

Cînd vorbim de filme iraniene, destui dintre noi nu (mai) așteptăm mari surprize de la o cinematografie care ne-a învățat sau,dacă vreți,ne-a cam sufocat cu drame sociale bine așezate într-un teritoriu stilistic anchilozat,de ceva timp. Tocmai de aceea întîlnirea cu filmul ” A Dragon Arrives!” (regia Mani Haghighi) poate echivala cu o mică revoluție, mai bine spus contra-revoluție, iraniană. Sîntem în anul 1965,un Chevrolet portocaliu ajunge la poarta unui cimitir așezat în mijlocul deșertului și din el coboară doi domni îmbrăcați în costume a la Blues Brothers. Mai mult nu vă spunem, pentru că trebuie să vedeți acest film, într-un fel, inclasabil.

BIFF vă prezinta încă un film premiat la începutul anului, la Berlin. Mia Hansen-Love a primit premiul pentru regia „L’avenir” (sau,”Things to Come”), unde  Isabelle Hupert este, așa spun toate cronicile, impecabilă in rolul unei profesoare de filosofie, a cărei viață plăcută este spartă de o veste neașteptată și crudă.

”Ma Ma”, ultimul film a lui Julio Medem, autorul aclamatului ”Lucia y el sexo”, este drama unei profesoare șomere, care este diagnosticată cu cancer la sîn. Dincolo de această prezentare seacă este Penelope Cruz, într-un rol de compoziție, așa cum nu am mai văzut-o de ceva timp.

Trecem într-un registru mai blînd cu ”Trois souvenirs de ma jeuness / My Golden Days”, al francezului Arnaud Desplechin. Cum spune și titlul, iubirea/iubirile tinereții nu vor să plece din inima noastră, niciodată, iar asta înseamnă, poate, cel mai frumos lucru pe care-l mai păstrăm și la care nu vrem să renunțăm.

Marele premiu al juriului și Ursul de argint la Festivalul de Film de la Berlin, de anul acesta, vine și el, la BIFF 2016, iar asta ne bucură foarte, mai ales că regizorul este un nume care ne-a mai vizitat anii trecuți, Danis Tanovic. Și dacă mai e nevoie de (încă) un argument pentru ca dumneavoastră să veniți să vedeți ”Death in Sarajevo”, vă spunem, doar, că scenariul este bazat pe piesa ”Hotel Europa”,a filosofului francez Bernard-Henri Levy.

INFO

Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se va desfășura între 18 și 23 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”), si Muzeul Tăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale,  „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundația CHARTA, BIFF se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.

Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România și invitații speciali din cinematografia românească și internațională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă și cultură.  Filmele vor avem cel mult 2 proiecții.

Biletele se pot achiziționa de la cinematografele partenere dar și online de pe eventbook.ro

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.