Un mare nedreptățit: doctorul Nicolae Paulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-mare-nedrept%c4%83%c8%9bit-doctorul-nicolae-paulescu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Copil de negustor, cu preocupări neobişnuite (îi citea în original pe Platon, Homer şi Juvenal), înclinat în mod special pentru muzică (a compus şi a interpretat lucrări clasice la pian şi orgă) şi talentat la desen, Nicolae Paulescu (1869-1931) pleacă la Paris unde urmează Facultatea de Medicină.

Un articol de Georgeta Filitti|5 februarie 2018

Este elevul favorit al profesorului Lancereaux, socotit cel mai mare anatomopatolog al timpului său. Avea să lucreze 12 ani sub conducerea acestuia. Paralel își desăvârșește pregătirea în chimie biologică și fiziologie generală. Doctor în medicină și doctor în științe al facultăților de profil din Paris, românul decide, în 1900, să revină în țară. În 1902 a primit titlul de ”Officier dʹAcadémie”. Încă de la inaugurarea cursului de fiziologie, doctorul Paulescu a cucerit lumea studenților prin rigoarea expunerii, prin îmbinarea savantă a cunoștințelor de specialitate (”fiziologia e baza medicinei”, spunea el) cu sfaturi de comportament social (”feriți-vă de dragostea de bani, de trufie, de desfrâu”). Și-a susținut constant studenții din punct de vedere material și a inaugurat pe bulevardul Aviatorilor un dispensar pentru săraci (cu cantină gratuită). Pe acest loc avea să se ridice mai târziu Institutul de Endocrinologie al Academiei Române.

Exigent peste măsură, dar drept, profesorul N.P. a propus, după Marea Unire, organizarea învățământului medical românesc. Programele statornicite de el și-au dat imediat roadele căci școala noastră medicală a ajuns printre cele mai reputate din Europa.

Unul din fondatorii endocrinologiei române, profesorul Nicolae Paulescu a făcut cercetări privind etiologia gușii exoftalmice, structura splinei, acțiunea heroinei asupra respirației, utilizarea lecitinei, tratamentul anevrismelor; apoi a investigat funcționarea glandelor suprarenale, a hipofizei, ca și cauzele și remedierea febrei. Ceea ce îl va singulariza pe dr. N.P. în medicina timpului său rămâne fiziologia pancreasului, unde a descoperit, în premieră mondială nerecunoscută însă, insulina. Cu alte cuvinte, extractul pancreatic injectat diabeticilor anula simptomele bolii. Întreaga demonstrație a publicat-o în Tratatul de fiziologie apărut la București în limba franceză și difuzat în Occident printr-o editură pariziană. În 1922 a primit din partea Ministerului Industriei și Comerțului un brevet de invenție pentru pancreină și procedura fabricației sale.

Ulterior descoperirii medicului român, doi canadieni, Banting și Best, prin publicarea  rezumatului cercetărilor lor privind hiperglicemia câinilor diabetici le-a adus, pe nedrept, titularizarea la premiul Nobel (1923). Din acel moment s-a declanșat o controversă la scară internațională privind prioritatea descoperirii efectelor insulinei în tratarea diabetului. Disputa continuă și azi.

Puțină lume mai știe acum că dr. Paulescu a fost și un inspirat dramaturg; i se datorează piesa Irina, împărăteasa Bizanțului. Mare iubitor de carte, doctorul adunase în casa lui cu geamuri bombate la ferestre, adevărate comori bibliofile, de la Anatomia Bartholiniana până la Letopisețul țării Moldovei editat de M. Kogălniceanu.

La moartea lui, N. Iorga avea să scrie: ”Într-o vreme când faima precede munca și valorile adevărate sunt respinse de obrăznicia care se îndeasă, viața și moartea acestui om de merit sunt un îndemn și o învățătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei repede făcute”.



02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.