Un milion de euro pentru „primul teatru privat construit împreună”. G 53, o inițiativă după 71 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-milion-de-euro-pentru-primul-teatru-privat-construit-impreuna-g-53-o-initiativa-dupa-71-de-ani/

Chris Simion-Mercurian şi echipa G53 lansează o campanie de strângere de fonduri pentru „primul teatru privat construit împreună”. Teatrul urmează să fie construit pe terenul de la adresa Griviţa 53, donat de regizorul Chris Simion. Construcţia teatrului urmează să fie realizată în 3 ani, sumă necesară este estimată la 1.000.000 euro.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2017

„După 21 de ani de experiență atât în teatrul instituțional, cât și în cel independent, m-am convins că dacă vreau să las ceva în urmă… soluția este o inițiativă privată.” , spune scenarista și regizoarea Chris Simion-Mercurian

De 71 de ani nu s-a construit niciun teatru privat. Acest vis îl am de când am dat la teatru. Te invit să faci parte din grupul de susținători G53 – PRIMUL TEATRU PRIVAT CONSTRUIT ÎMPREUNĂ. Visul este al meu dar în egală măsură poate fi și al tău. – Chris Simion.

„Am vândut casa bunicii și cu banii pe care i-am avut am cumpărat Grivița 53. Terenul este donația mea pentru București. Construcția teatrului este donația noastră”., mai spune Chris Simion

 

1.000.000 de oameni x 1 Euro = G 53

100.000 de oameni x 10 Euro = G 53

10.000 de oameni x 100 Euro = G 53

1000 de oameni x 1000 Euro = G 53

………………………și așa se naște G53

Suma necesară realizării construcției este de 1.000.000 euro

Ne-am dat 3 ani până la inaugurare. Anul 1 strângem fondurile și în anul 2 și 3 construim.G 53

Grivița 53 se dorește a fi mai mult decât un spațiu cultural, se cere a fi un spirit al unei generații.

Primii parteneri care susțin G53: Holcim România, Radio Guerrilla, Mccan PR și un număr impresionant de persoane care s-au angajat pro bono în acest proiect: arhitecți, ingineri, experți din audit, jurnaliști, oameni de afaceri, actori, regizori și personalități din alte domenii.

Pentru această inițiativă s-a înființat Asociația Culturală Grivița 53 care are ca scop strângerea de fonduri necesară construcției. Prin statutul Asociației scopul cultural al clădirii nu va putea fi schimbat niciodată.

Campania începe oficial pe 24 aprilie. Detalii pe site-ul proiectului www.grivita53.ro. Modalități de strângere de fonduri: donații, sponsorizări, parteneriate, bartere, 2%, evenimente dedicate. Detalii despre toate acestea pe www.grivita53.ro

Conturile campaniei:

Asociația Culturală Grivița 53

RO86RZBR0000060019288653 (LEI)

RO58RZBR0000060019293231 (EUR)

Raiffeisen Bank

Sprijinul tău este important pentru noi în susținerea campaniei de comunicare, mediatizare pentru G53. Ne-ar ajută să facem un parteneriat constant, să anunțăm implicarea ta pe site-ul nostru și să semnalizăm cel puțin o dată pe lună printr-un material evoluția proiectului nostru.

Așteptăm să ne transmiți dacă ești de acord să intri în povestea noastră și dacă da, cum? Suntem deschiși la idei de promovare și credem că poți să ne propui o strategie care să fie utilă pentru ambele părți.

„Te rog să nu arunci această invitație. Peste 3 ani sper să îți reamintești cu drag de ziua în care ai primit-o și să te bucure că ai pus o cărămidă a PRIMULUI TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ” – Chris Simion – Mercurian și echipa G53

p.s.

Prima zi de lucru împreună: luni, 24 aprilie, oră 20 la Godot Cafe Teatru.

Te așteptăm să vezi prima producție Grivița 53.

Spectacolul „A.A.A.” se va juca de 53 de ori și este o mostră din spiritul fresh, viu, modern pe care și-l propune G53.

Durează 1h10 min și are o distribuție plină de tinerețe, entuziasm și talent: Ioana Marchidan, Alin State, Vlad Birzanu, Carla Maria Teaha. Alături de ei… în premieră, live: Irina Margareta Nistor. Scenariu și regia: Chris Simion – Mercurian.

Foto: Chris Simion – facebook

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.