Un nou record la deschiderea TIFF: 3000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-record-la-deschiderea-tiff-3000-de-spectatori-in-piata-unirii-din-cluj-napoca/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ajuns la ediţia cu numărul 15, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, cu Piaţa Unirii Open Air arhiplină la premiera mondială a celui mai recent film regizat de Nae Caranfil, „6,9 pe scara Richter”. Festivalul Internaţional de Film Transilvania se va desfăşura între 27 mai şi 5 iunie şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2016

Circa 3.000 de spectatori au urmărit gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, show-ul spectaculos cu toboșari și acrobații aeriene al francezilor de la Transe Express și comedia savuroasă a lui Caranfil. Un nou spectacol Transe Express, de data aceasta cu efecte pirotehnice, este programat la Castelul Banffy de la Bonțida, pe 28 mai, de la 20.30.

La seara de gală au luat parte Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, Andreea Esca, Cornel Ilie, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, căruia TIFF îi dedică sâmbătă, 28 mai, o proiecție specială cu ocazia celebrării a 35 de ani de la primul său zbor în spațiu, echipa filmului „6,9 pe scara Richter”, formată din regizorul Nae Caranfil și actorii Laurențiu Bănescu, Miruna Biléi, Maria Obretin, artistul islandez Bardi Johansson, actorul Manolo Cruz.

Vedetele serii au fost cei cinci protagoniști ai campaniei de imagine TIFF.15, care au sosit la gală costumați în personajele interpretate în spoturi: Pădurea Ghimpe (Rareș Brănescu și Dolores Bădulescu), Amalia (Andrea Cadar), Terminatul (Gheorghe Iftime), Mariska (Andra Buicu) și Taxidermistul  (Radu Bereș). Aceștia au făcut fotografii cu invitații TIFF și au povestit pe scenă despre experiența de a fi actor pentru o zi.

Directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, i-a mulțumit lui Nae Caranfil pentru onoarea de a prezenta în premieră absolută, la TIFF, cel mai recent film al său, și a „declarat că singurul cutremur de la Cluj va fi provocat de râsetele publicului”. Regizorul se va întâlni cu publicul sâmbătă, 28 mai, de la ora 17.00, la TIFF Lounge, în Piața Unirii, moderator fiind jurnalistul Mihnea Măruță. Mihai Chirilov a făcut și câteva scurte recomandări din program, printre care filmul-cult al lui Martin Scorsese în copie restaurată – Taxi Driver, și Sieranevada, al lui Cristi Puiu, în premieră națională la Cluj.

Tudor Giurgiu a prezentat un clip emoționant despre felul în care s-au transformat orașul și festivalul în 15 ani, introducând campania #TIFFMoments, derulată pe Instagram. În timpul festivalului, pozele urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj. Ele pot fi urmărite live și pe moments.tiff.ro, un album virtual cu amintiri de la TIFF 2016. Tot legat de 15 ani de TIFF, pe scenă a urcat și Barbu Șofron, fiul jurnalistului clujean Demostene Șofron, protagonist al unei fotografii din arhiva TIFF, pe când avea doar 12 ani. Tudor Giurgiu a anunțat, printre altele, și că 400 de bilete s-au vândut deja la proiecția specială în onoarea Sophiei Loren, Matrimonio all’italiana, care va avea loc în prezența actriței vineri, 3 iunie, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.

La gală au fost prezentate câteva dintre locațiile și evenimentele speciale de anul acesta – printre acestea, Castelul de la Gilău, Someș Open Air, Urania Palace, Week-end la Castel și cine-concertele de la Casa de Cultură a Studenților și surprizele de la Casa TIFF.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.