„Un pas în urma serafimilor”, cel mai așteptat debut în lungmetraj al anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-cel-mai-asteptat-debut-in-lungmetraj-al-anului/

Cel mai aşteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, scris şi regizat de Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, în această toamnă, pe 22 septembrie 2017.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2017

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox.

Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă.

Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.

„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu, Radu Botar.

Un pas in urma serafimilor

Despre Daniel Sandu

Născut în Piatra Neamț, Daniel Sandu a studiat muzica și a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, iar apoi regia la Universitatea Media din București.

 Daniel Sandu

Daniel Sandu

A scris și regizat o serie de scurtmetraje, precum și binecunoscute seriale de televiziune printre care: „Nimeni nu-i perfect” (Prima TV), „Gașca” (Kanal D), „La Bloc” (Pro TV).

În 2011, Daniel a produs, scris și regizat scurtmetrajul „Numărătoarea manuală”. A însemnat începutul colaborării cu Ada Solomon în calitate de coproducător prin Parada Film.

Producția a fost selectată în competițiile oficiale ale festivalurilor de film de la Sarajevo, Cambridge, Montpellier, Leuven, recompensat cu Premiul Juriului la Leiden. Scurtmetrajul „Vocea a doua”, realizat în 2012, a fost premiat la Festivalul de Film Anonimul.

„Cai putere” (2013) a avut premiera în competiția „Pardi di Domani” de la Locarno 2014 și a fost laureat la Cottbus („Cel mai bun scurtmetraj”).

Foto: Un pas în urma serafimilor – facebook

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".