Gala Premiilor Gopo 2018 – Stare de fapt
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-gopo-2018-stare-de-fapt/

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” şi afectată în desfăşurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situaţia de moment a cinematografiei române.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 Martie 2018

„Vrem comedii, nu premii” era scris pe una din pancartele pe care le-au purtat actorii în roluri de protestatari din sceneta, reușită, cu care a început marți seară Gala Gopo 2018 pe scena mare a Teatrului Național. Scenetă ce a parodiat protestele unor grupuri de ultra-ortodocși care, în debutul anului, au întrerupt proiecții de la Cinematograful Muzeului Țăranului Român din București ale filmelor „120 battements par minute” şi „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, din cauza tematicii gay.

Deși conceput ca o ironie la adresa unei prejudecăți a publicului larg față de filmele românești ale Noului Val, care sunt premiate la mari festivaluri în străinătate, dar nu sunt văzute de spectatorii din țară pe motiv că ar fi drame realiste dificil de digerat, sloganul „Vrem comedii, nu premii” pare să fi exprimat, surprinzător, o dorință cât se poate de reală chiar a majorității oamenilor din industria românească de film, cea care votează la Premiile Gopo.

Cel puțin asta arată succesul obținut de cvasi-comedia mainstream în stil american, fără selecții sau premii în mari festivaluri internaționale, „Un  pas în urma serafimilor”, debutul lui Daniel Sandu, care a plecat cu nu mai puțin de opt statuete Gopo, inclusiv la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor într-un rol principal (Vlad Ivanov) și Cel mai bun debut.

Prospețimea pe care a adus-o în peisajul cinematografiei române „Un pas în urma serafimilor” – prin tematică și prin asumarea un stil mai comercial, dublate, indubitabil, de un bun meșteșug regizoral  -, precum și popularitatea de care s-a bucurat la lansarea sa în toamnă în cinematografe par să-l fi propulsat și în postura de mare câștigător al Galei Premiilor Gopo 2018. Asta deși nu a fost și cel mai îndrăzneț formal și solicitant film al anului trecut.

E dificil de tras concluzii tranșante după acest succes (care se înscrie în tradiția ca Premiile Gopo să fie dominate de un singur film). Cu atât mai mult cu cât „Un pas în urma serafimilor” nu a avut un contracandidat de talia unui film ca „Sieranevada” (r. Cristi Puiu), care a fost vedeta premiilor de anul trecut (când a concurat inclusiv împotriva „Bacalaureatului” regizat de Cristian Mungiu).

Dar pare totuși că mulți dintre oamenii din industria de film însăși s-au săturat de tipul de filme de autor, de festival, la care au lucrat până acum și își doresc un cinema mai comercial. Asta probabil explică și premiul obținut, la categoria documentar, de „Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu, un film fără discuție reușit, dar mult mai entertaining decât filme-eseu, mai stimulante, ca „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, și „Țara moartă”, de Radu Jude.

Daniel Sandu a câștigat atât în fața unor cineaști importanți ai Noului Val care altădată se impuneau la astfel de gale de premiere – Călin Peter Netzer (cu „Ana, mon amour”) și Adrian Sitaru (cu „Fixeur”) -, cât și a unui veteran celebru ca Nae Caranfil (cu „6,9 pe scara Richter”), cunoscut pentru talentul de a îmbina cu succes filmul comercial și filmul de autor în stilul vechi hollywoodian. Daniel Sandu, foarte dezinvolt în aparițiile de pe scenă la ridicarea premiilor (imitând chiar pași de dans), i-a adus de altfel un omagiu lui Nae Caranfil, absent de la gală din motive medicale.

Numeroasele premii obținute de „Un pas în urma serafimilor” consfințesc, oficial, una din transformările mai profunde, de adâncime, prin care trece cinematografia română în acești ani: apariția unor regizori (cei mai cunoscuți: Bogdan Mirică și Daniel Sandu) care, prin discursuri și prin filmele lor, îndrăznesc să polemizeze și să pună sub semnul întrebării vechiul Nou Val apărut după 2000, cel atât de blamat de marele public, dar apreciat de festivalurile internaționale și de critică (română și străină). Este o direcție care merită urmărită și care este la antipodul unei alte înnoiri, adusă de o serie de autori care aderă la un cinema mai radical, transgresiv (de pildă, Adina Pintilie și Ivana Mladevonici)

Trofeul Gopo pentru Cel mai bun film a fost ridicat de producătoarea Ada Solomon. În discursul său, ea a făcut un apel necesar la „guvernanți” să susțină mai mult cinematografia, „fanion” al culturii române, care nu beneficiază însă nici măcar de o sală corespunzătoare în București pentru premierele de gală ale filmelor. Un apel util, care, în transmisiunea live de pe TVR 2, a fost însă întrerupt brutal de încheierea intervalului orar alocat de televiziunea națională Galei Gopo.

O gafă regretabilă, cu atât mai mult cu cât discursul Adei Solomon a mai durat doar câteva secunde după momentul ieșirii din direct, fiind, de altfel, ultimul moment al serii (pe rețelele de socializare au apărut inclusiv comentarii revoltate prin care televiziunea publică era acuzată că ar fi cenzurat de fapt speech-ul producătoarei, din cauza criticilor aduse „guvernanților”).

O gafă care, indirect, simbolizează și handicapul pe care îl are în continuare cinematografia română în percepția publică: o gală de premiere a filmului este exilată pe canalul 2 al televiziunii publice, iar transmisiunea este întreruptă brutal înainte de a se încheia, în timp ce o gală a teatrului, cum sunt Premiile UNITER, are privilegiul de a fi văzută pe TVR 1, iar durata ei se întinde pe mai multe ore, până târziu în noapte.

Nevoia de adaptare la rigorile unei transmisiuni în direct și la intervalul orar alocat a dus la alte mici sincope și, mai general, a știrbit puțin din strălucirea evenimentului.

Așa se face că discursul de mulțumire al istoricului de film Bujor T. Rîpeanu, care a primit un premiu special în anul în care împlinește 80 de ani, a fost întrerupt de prezentatorul Alex Bogdan, nevoit să anunțe, pentru spectatorii din fața televizoarelor, un moment de publicitate. Și chiar dacă filmologul și-a continuat discursul, finalul acestuia nu a mai fost auzit decât de cei din sală, iar încărcătura momentului fusese oricum stricată.

Spre deosebire de alți ani, și discursurile laureaților premiilor omagiale au fost, din păcate, mai scurte (chiar mai scurte decât o introducere a unui premiu făcută de directoarea Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, care a monopolizat probabil cel mai mult microfonul).

Operatorul de imagine Ion Marinescu a primit, la 50 de ani de carieră, un premiu pentru întreaga activitate, care i-a fost înmânat de fiica sa, actrița Medeea Marinescu, într-unul din momentele emoționante ale serii.

Actrița Sanda Toma, introdusă și omagiată pe scenă de Victor Rebengiuc, a primit la rândul ei un trofeu Gopo pentru întreaga activitate. În discursul său lapidar, actrița a dat dovadă de o autoironie care a stârnit râsetele sălii: „Sunt actriţa care, din când în când e uitată, apoi redescoperită. Singurul meu merit pentru premiu, deşi nici acesta nu mi se cuvine de fapt, este că încă n-am murit”.

Premii pentru întreaga carieră au primit și actorii George Mihăiţă şi Vladimir Găitan, la 50 de ani de la realizarea filmului „Reconstituirea” (r. Lucian Pintilie), care i-a făcut celebri și i-a lansat în cariera cinematografică. Cei doi actori, introduși de Pavel Bartoș, au urcat împreună pe scenă și au ținut discursuri concise, dar foarte bune: George Mihăiţă i-a mulțumit lui Lucian Pintilie, iar Vladimir Găitan, după ce a început cu o glumă („L-am întrebat mai devreme pe George: „Tu îi ştii pe copiii ăştia?” „Nu, dar stai liniştit că nici ei nu ne ştiu pe noi”. Aplauzele mă contrazic şi vă mulţumesc”), a dedicat premiul membrilor familiei sale. Cei doi actori au fost primiți cu aplauze îndelungate de cei peste 1.000 de invitați, care însă nu s-au ridicat și în picioare pentru a-i omagia (așa cum îndemna dintr-unul din colțurile sălii criticul de film Valerian Sava).

Vladimir Găitan și George Mihăiță, la Gala Gopo. Foto: Simion Buia

Vizibil emoționați, discursuri potrivite au avut și foarte tinerii actori Ștefan Iancu și Diana Spătărescu, laureați cu două premii meritate. Ștefan Iancu a câștigat trofeul Tânără speranță pentru rolul principal din „Un pas în urma serafimilor”, iar Diana Spătărescu a fost aleasă cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru interpretarea din „Fixeur”.

Premii previzibile și juste au primit, printre alții, și Dana Bunescu, pentru montajul la „Ana, mon amour”, George Dăscălescu, pentru imaginea la „Un pas în urma serafimilor”, și Diana Cavallioti, aleasă cea mai bună actriță în rol principal pentru „Ana, mon amour”. Devenit recent mamă, Diana Cavallioti a absentat de la ceremonie (premiul fiind ridicat pentru ea de actrița Iulia Lumânare).

De altfel, pare să fi fost o gală cu mai mulți absenți notorii decât de obicei. Este cunoscut că unii dintre regizori evită să participe la astfel de evenimente, chiar și atunci când filmele lor sunt nominalizate la diferite categorii: în afara lui Nae Caranfil, au absentat și Adrian Sitaru, Călin Peter Netzer, Gabriel Achim, Radu Jude sau Cristi Iftime. Însă, foarte probabil din motive personale, nici unii dintre actorii nominalizați nu au fost prezenți: în afara Dianei Cavallioti, au lipsit Andi Vasluianu și Alexandru Potocean.

Ferită anul acesta de refuzul unor regizori de a permite ca imagini din filmele lor să fie arătate în cadrul ceremoniei, gala a fost mai coerentă vizual, în ciuda a două mici gafe tehnice, nu foarte deranjante: clipul de omagiere a Sandei Toma a fost arătat după discursul actriței, și nu înainte, iar la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, la momentul dedicat lui Lucian Ifrim a fost arătat un fragment cu fratele său, Gheorghe Ifrim, ambii jucând în filmul „Aniversarea”.

Pentru a treia oară consecutiv prezentator, Alex Bogdan a reușit să întrețină o atmosferă plăcută, interacționând mai mult cu publicul din sală decât de obicei. Foarte reușită a fost parodia la adresa discursului de la recentul congres PSD al lui Liviu Dragnea: imitând și prelucrând puțin vorbele politicianului, Alex Bogdan a întrebat sala, cu brațele deschise, dacă mai vrea ca el să fie amfitrionul Galei Gopo.

Deși nevoit uneori să întrerupă vorbitorii pentru a aminti că timpul este limitat, spontaneitatea și capacitatea de a improviza au făcut ca aceste momente sau alte mici încurcături să fie depășite mai ușor și fără mare stânjeneală (deși ușor inoportun pare să fi fost un filmuleț-parodie realizat de actor pentru a marca mișcarea #metoo, ale cărei ecouri nu au atins și mica industrie românească de film).

Credit foto sus: Sorin Florea

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

Page 1 of 41234