CRONICĂ DE FILM Cum trecem peste moartea unui prieten? Este întrebarea care traversează discret noul film realizat de tânăra regizoare Ana Lungu, stilizatul „Un prinţ şi jumătate”, care îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole şi István Teglas.
Un articol de Ionuţ Mareş|24 august 2018
În precedentul film, „Autoportretul unei fete cuminți” (2015), regizoarea Ana Lungu trata într-un mod antispectacular și dedramatizat și fără psihologizare momente din viața unei tinere (Elena Popa), doctorandă în inginerie seismică, ce își împarte existența între prieteni, un amant și părinți de sub a căror protecție financiară pare a încerca să iasă.
În noul film, „Un prinț și jumătate”, care a avut premiera mondială în competiția Festivalului de la Sarajevo, Ana Lungu își continuă interesul pentru acest tip de protagonistă și de cinema minimalist, însă sub o formă mai stilizată, lucru care se vede în decoruri, imagine și mizanscenă.
Este tot portretul dedramatizat, aproape banal, al unei tinere, ale cărei intenții, trăiri și sentimente nu ne sunt foarte accesibile, dar pe care ajungem, parțial, să le intuim sau să le descoperim până la un final neașteptat, oniric.
Protagonista este jucată de regizoarea de teatru Iris Spiridon (care avea un rol secundar și în „Autoportretul…”), împreună cu care Ana Lungu a scris scenariul.
Ea interpretează o tânără care locuiește într-o casă din București împreună cu doi prieteni, interpretați de actorii Marius Manole și István Teglas. Cele trei personaje împrumută prenumele reale ale actorilor, iar această opțiune, dublată de unele indicii că preocupările protagoniștilor ar fi apropiate de cele ale interpreților, inclusiv prin relațiile lor de prietenie, conferă și un anume caracter documentar filmului.
Ideea amestecului de ficțiune și realitate este întărită și de decizia de a-i distribui în scurte momente, aparent în propriile roluri, pe regizorul de teatru Radu Afrim, pe dansatorul și coregraful Răzvan Mazilu sau pe jurnalista și criticul Iulia Popovici.
Relația celor trei prieteni protagoniști, afectați de moartea unui alt prieten comun, pare a fi pusă în pericol după ce Iris, cea mai apropiată de cel dispărut, se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania (jucat de actorul László Mátray), în a cărui căutare pornește, însoțită de Marius și de István.
Ana Lungu folosește același dispozitiv formal din „Autoportretul…”: planuri-secvență, camera de filmat de cele mai multe ori fixă, plasată la ceva depărtare de personaje, astfel încât, de pildă, chipul lui Iris rămâne inaccesibil spectatorului, iar tot ce aflăm despre ce simte ea este mai curând sugerat prin replici, acțiuni sau mici gesturi.
Deși ar putea fi acuzată de manierism, această abordare regizorală este justificată, cu atât mai mult cu cât trimiterea la teatru este vizibilă, prin folosirea unor actori care joacă mai mult în teatru sau au devenit cunoscuți în special de pe scenă.
Confuzia voită pe care Ana Lungu o creează între personaje (sau cel puțin unele dintre ele) și actorii care le joacă, folosind aceleași nume și aparent același fel de a fi, precum și artificialitatea asumată sunt stimulante prin autoironia și autoreflexivitatea lor, deși acest sistem de referințe s-ar putea să funcționeze doar pentru un grup restrâns de spectatori.
În plus, are ceva jucăuș care contrabalansează tragismul din subtext: moartea prietenului comun și doliul pe care protagoniștii îl poartă după el.
În fond, „Un prinț și jumătate” este despre cum încearcă cei trei prieteni, și în special Iris, să se împace cu acest deces și să trăiască în continuare cu gândul propriei morți viitoare, dar și despre relații dincolo de convenții.
„Un prinț și jumătate” va intra în cinematografe la 7 septembrie.
