Un Tarantino uşor melancolic ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-tarantino-usor-melancolic-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in… Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american – finalul anilor `60.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 august 2019

Once Upon in… Hollywood” („A fost odată la… Hollywood”) e un film de mare respiraţie care îşi pierde totuşi uşor suflarea înspre final. E ca un aeroplan uriaş în căutarea unei piste bune de aterizare, însă pista găsită nu e la fel de impresionantă pe cât fusese zborul în cerc de până atunci. Doar că trebuia să aterizeze cumva.

Cel mai la îndemână ar fi clişeul că Tarantino omagiază Hollywood-ul şi cinemaul cu care a crescut şi care i-au alimentat obsesia pentru filme, în special westernul american şi westernul italian, prin povestea unui actor de televiziune în criză inventat, Rick Dalton (Leonardo DiCaprio), a dublurii sale care îi e mai mult şofer şi bodyguard, Cliff Booth (Brad Pitt), şi a actriţei Sharon Tate (Margot Robbie), în lunile de dinainte ca aceasta din urmă să fie ucisă de „familia” Manson.

În stilul său postmodern, Tarantino amestecă relaxat fapte autentice cu întâmplări inventate, personaje reale cu personaje fictive, completate de un final contrafactual.

Rezultă un film-colaj imprevizibil din care răzbate plăcerea cineastului american, vizibilă în meticulozitatea cu care construieşte fiecare cadru, de a face portretul foarte personal al unei epoci care i-a alimentat imaginaţia.

Şi pe care o reconstituie cu o neaşteptată melancolie sugerată de subtextul existenţialist care se ascunde sub aspectul comic al personajelor, de sentimentul de sfârşit de lume (cinematografică) şi de contextul istoric tragic (războiul din Vietnam, înmulţirea crimelor).

Sunt atât de multe referinţe şi trimiteri cinematografice în film, încât doar un foarte bun cunoscător al Hollywood-ului acelei perioade le-ar putea depista şi ar putea face diferenţa între ce a existat cu adevărat şi ce e pură invenţie.

Însă asta contează mai puţin. Important este să accepţi convenţia jucăuşă a lui Tarantino. Una în care Leonardo DiCaprio reuşeşte să facă credibilă tristeţea unui actor în cădere şi, altfel, mai tot timpul caricaturizat; în care Brad Pitt, unul dintre starurile cinematografiei actuale, joacă rolul unui simplu cascador pe care nu îl vrea nimeni (dar capabil totuşi, la o adică, să îi dea o lecţie lui Bruce Lee însuşi); şi în care Margot Robbie dă profunzime unei actriţe, Sharon Tate, care e mai mult decât partenera unui regizor celebru (Roman Polanski) şi căreia îi place să meargă în sala de cinema la filmele în care joacă, doar pentru a se bucura de reacţiile publicului obişnuit.

Deşi la început te-ai putea aştepta să se întâmple în orice moment ceva spectaculos, pe măsură ce firele narative care au în centru cele trei personaje avansează, îţi dai seama că miza lui Tarantino este să te ţină cât mai mult în acea lume sclipitoare, excesivă, comică, dar cu un substrat tragic.

Ideea nu e deloc nouă, dar e ambalată frumos, chiar dacă finalul – evident, sângeros – este uşor dezamăgitor, în ciuda umorului său negru.

Tarantino nu oferă atât o glorificare a Hollywood-ului, cât îşi creează propriul Hollywood în care ne invită cu generozitate.

E greu de spus deocamdată cum se va aşeza „Once Upon in… Hollywood” în filmografia cineastului american, care ameninţă mereu că se opreşte din regie.

Cu certitudine însă e un film ce merită experienţa vizionării la cinema. Asta chiar dacă nu se ridică la înălţimea aşteptătorilor pe care gălăgia publicitară directă sau indirectă din jurul său le-a creat.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

23
/08
/23

Copiii celorlalți/ Les enfants des autres, al cincilea lungmetraj al regizoarei și scenaristei Rebecca Zlotowski, care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Veneția 2022, aduce în fața publicului, cu sensibilitate și umor franțuzesc, povestea unei femei de 40 de ani, prinsă între ceasul ei biologic care ticăie și povestea de dragostea dulce-amăruie cu un tată singur.

22
/08
/23

Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică.

22
/08
/23

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri.

22
/08
/23

Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000 în care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii, care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.

22
/08
/23

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.” Aceasta a fost motivația juriului care a oferit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo.

21
/08
/23

8 zile pline de întâlniri și revelații, 35 de spectacole, concerte, masterclass-uri și proiecții de film și peste 8.000 de participanți – așa a arătat Ideo Ideis Festivalul la ediția de majorat. Maratonul de evenimente dedicate comunității locale s-a încheiat vineri, pe 18 august, cu o seară de gală încărcată cu emoții și promisiuni. Pentru cei 100 de adolescenți din trupe, experiența începută în Alexandria va continua. Timp de un an de zile, trainerii și mentorii care i-au însoțit în procesele lor de explorare și dezvoltare în zilele de festival vor rămâne alături de ei, oferindu-le îndrumare, susținere, feedback și recomandări care să-i ajute să dea tonul transformărilor în comunitățile din care fac parte.

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.