UNATC – Cântec pentru Ucraina
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-cantec-pentru-ucraina/

Profesorii şi studenţii UNATC se declară solidari cu toate victimele inocente ale acestui conflict armat şi cu întreaga comunitate artistică din teritoriile afectate. Pentru fiecare artist care a luat arma în mână să-şi apere ţara, pentru fiecare student care luptă astăzi, pentru fiecare om din Ucraina trimitem vocile noastre întru putere şi apărare. Arsenal pentru pace. Slava Ukraini.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2022

Studenții anului 2 licență Arta Actorului din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” au cântat „Shchedryk Shchedryk Shchedrivochka”, melodie tradițională ucraineană, în curtea universității. Conceptul muzical și artistic aparține lect. univ. dr. Monica Ciută, profesor de canto la UNATC. Imaginea este semnată de Dan Bobe și Victor Gîlea, iar montajul și sunetul realizate de Laura Lăzărescu-Thois.

Clipul se poate vedea pe toate rețelele de socializare ale UNATC – Facebook, Instagram, TikTok și YouTube:

Comunitatea UNATC este fidelă misiunii sale de educație artistică, axată pe ființa umană și pe folosirea emoțiilor, ca formă de dialog constructiv și metodă de soluționare pașnică a conflictelor. Educația artistică a acestui secol înseamnă empatie și înțelegere și se desparte radical de orice formă de abuz asupra omului și libertăților sale.

Citiţi şi:
06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.