UNATC lansează un nou sezon de Podcast
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-lanseaza-un-nou-sezon-de-podcast/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti lansează în data de 8 iunie un nou sezon de Podcast UNATC.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2022

Fiecare episod are ca invitat un profesor-reprezentant al celor două Facultăți din UNATC, Facultatea de Teatru și Facultatea de Film. Ascultătorii – preponderent viitorii și actualii studenți – au posibilitatea să afle de la invitați informații despre admiterea la UNATC la studiile de licență, masterat sau doctorat, dar și despre activități specifice diferitelor specializări și ce presupune viața de student la UNATC. Invitații împărtășesc amintiri din perioada studenției lor, formatul fiind unul ludic și jovial.

Podcast UNATC este o producție SAS UNATC (Societatea Antreprenorială Studențească UNATC) și are doi moderatori, actorii Vlad Logigan și Dan Coza. Podcast UNATC este coordonat de Laura
Lăzărescu-Thois, Director PR, Comunicare și Imagine la UNATC, și constituie un proiect interdisciplinar, realizat împreună cu studenții diferitelor specializări din UNATC.

Podcast UNATC poate fi urmărit începând cu 8 iunie 2022 săptămânal, miercurea de la ora 20:00 pe canalul YouTube UNATC.

Citiţi şi:
02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.