„Universuri paralele” sau probabilitatea ca undeva să fie mai bine
https://www.ziarulmetropolis.ro/universuri-paralele-sau-probabilitatea-ca-undeva-sa-fie-mai-bine/

Ce s-a mai întâmplat de ieri la Buzău? Deşi titlul sună SF, nu, nu am călătorit într-un alt univers, ci, doar am văzut un alt spectacol. De data aceasta, de la Teatrul de Stat din Constanţa. Doar în alt univers paralel vor avea ei parte de un public mai numeros şi primitor aşa cum a fost cel de la Buzău cu spectacolul „Universuri paralele”.

Un articol de Diana Parpalea|17 iunie 2022

O întâmplare. Doar de atât este nevoie pentru ca noi să dispărem în neant, ori fiecare unde crede că se duce. Un accident banal și, în urmă, doar suferință. Nu prea ne gândim la asta, pentru că nu este un subiect deloc plăcut. Cu toții am vrea să trăim, să ne îndeplinim posibilele scopuri și abia apoi să părăsim lumea, lăsând sau nelăsând ceva în urmă. Dar, cum probabilitatea ca lucrurile să se întâmple chiar așa cum vrem noi este mică, ne rămân doar gânduri – cum ar fi probabilitatea existenței mai multor universuri paralele, în care noi existăm într-o altă variantă a noastră. O variantă mai fericită ori și mai tristă. Probabilitatea ca undeva, lucrurile să se întâmple cum ne dorim noi.

Universurile paralele ori realitățile alternative sunt idei științifice folosite de ceva ani în filmele cu super-erori ori benzi-desenate sau romane SF. Acestea au depășit stadiul unor studii științifice și fizice și au devenit adevărate subiecte pentru a închipui lupta dintre bine și rău ori alte variante ale aceluiași erou. Și este interesant cum acest principiu este folosi și într-un spectacol de teatru, complet diferit față de ce știm sau am auzit deja. Spectacolul „Universuri paralele” cu textul scris de David Lindsay-Abaire, în regia lui Radu Iacoban, argumentează necesitatea de a crede în alte universuri, în care lucrurile se întâmplă astfel, respectiv perspectiva unui loc în care să crezi că e mai bine.

Becca (Mihaela Velicu) și Howie (Lucian Iftime) sunt doi părinți care în urma unui accident și-au pierdut fiul în vârstă de 4 ani, Denny. În urma unei astfel de pierderi, fiecare încearcă să-și regăsească drumul și stabilitatea emoțională. Pe de o parte, Howie folosește terapia ca metodă de vindecare, iar Becca așteaptă doar să treacă timpul, iar sentimentul să devină mai puțin dureros. Pentru ea, ideea existenței unei divinități nu există, dar alege să creadă în știință și-n ideea că într-o realitate alternativă, Denny nu moare și ea este fericită.

Spectacolul este unul emoțional, înainte de orice. Relația dintre Becca și Howie este în antiteză prin felul în care aleg amândoi să sufere. Tot în antiteză este și relația dintre Beeca și mama sa, Nat (Lana Moscaliuc), amândouă trecând printr-o pierdere pe care o percep diferit. Un alt membru al familiei, Izzy, (Cătălina Mihai), trece printr-un plin proces de maturizare.

Mihaela Velicu nu are un rol deloc ușor, deoarece Becca ascunde suferința pierderii foarte bine în prima partea a spectacolului. Înainte să se afle de cât timp a murit copilul, ai spune că au trecut ceva ani de la incident, nu doar 8 luni. Iar Mihaela trece de la acest plan – „sunt ok”, la următorul plan psihologic – „nu sunt deloc ok, doar că nu vreau să plâng ca voi”, foarte controlat și uman, de altfel. Personajul Beccăi nu-și plânge de milă, iar Mihaela înțelege acest lucru și nu exagerează, nici de partea insensibilității, nici a celei care cere atenție. I se potrivește foarte bine acest rol – când e despre „forța personajului”, asta se joacă; iar când este despre „slăbiciunea” acestuia, asta se simte.

Restul distribuției este la fel de potrivită. Cătălina Mihai îi dă timp personajului său să se maturizeze, iar, de-a lungul spectacolului, acest lucru se întâmplă treptat și natural: există o diferență între puștoaica bătăioasă de la început și aproape mămica de la finalul spectacolului. Lucian Iftime se folosește de toate atuurile sale pentru a-i da lui Howie tot timpul de care are nevoie pentru a se simți mai bine cu ideea pierderii fiului său. Lana Moscaliuc are o prezență interesantă pe scenă, o mamă diferită, trecută nu prin mai puține griji și dureri, care rezolvă situațiile calm și cu tact. Iar Theodor Șoptelea interpretează rolul lui Jason Willette, adolescentul care și-ar fi dorit în alt univers paralel, în ziua cu incidentul, să conducă pe o altă stradă. Timid și stângaci, poate ar fi fost și mai bine să aflăm mai multe despre intenția lui a vizita familia îndoliată, nu doar din replica: „E posibil să fi condus puțin peste limita de viteză legală în aceea zi”.

În final, spectacolul „Universuri paralele” spune o poveste tristă și foarte emoționantă despre frici și pierderi, bine jucată și susținută de o echipă de actori talentați. Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU” a prezentat încă un spectacol despre o altfel de iubire, dar și despre altfel de modalități de a trece peste.

 

Universuri paralele

Teatrul de Stat, Constanța

 

Autor: David Lindsay-Abaire

Traducere: Adina Oniciuc

Regizor: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica: Aida Šošić

 

Distribuție:

Becca: Mihaela Velicu

Izzy: Cătălina Mihai/ Ecaterina Lupu

Howie: Lucian Iftime

Nat: Lana Moscaliuc

Jason Willette: Theodor Șoptelea / Cătălin Bucur

Fotografii: Marian Adochiței

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?