Spectacole pentru copii, la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/unteatru-de-copii-invita-publicul-la-unteatru-si-noiembrie/

Pe parcursul lunii noiembrie, în weekend-uri, de la ora 11:00, Unteatru de copii învită publicul la spectacolele dedicate publicului tânăr şi foarte tânăr din Bucureşti, care se vor desfăşura în datele de 9, 10, 17 şi 23 noiembrie 2019, la Teatrul UNTEATRU (Sfinţii Apostoli 44).

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2019

Cele patru spectacole – „Micul Prinț” (produs de Lightwave Theatre Company și unteatru), „S.O.S. Dispar poveștile”, „Carina pe drumul spre casă” și „În față la O12” (produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă) – îi invită atât pe tinerii spectatori, copii și adolescenți deopotrivă, cât și pe părinți să își petreacă finalurile de săptămână la sediul unteatru, într-un spațiu neconvențional și primitor.

Programul Unteatru de copii a fost creat în luna august 2019 de către Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și unteatru, organizații care s-au întâlnit pe teritoriul comun al proiectelor culturale și educative, menite să atragă noi publicuri către zona artelor din România și să încurajeze tinerele generații de actori, regizori și scenariști de teatru și film.

Biletele pot fi achiziționate online.

Iată care sunt reprezentațiile Unteatru de copii în luna noiembrie 2019:

  • Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 11:00 – „S.O.S. DISPAR POVEȘTILE”

Într-o bună zi, cuvintele tipărite din poveștile Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roție, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii se evaporă, lăsând în urmă pagini întregi goale. Ce anume le face să dispară? Și cum poate Mara, o fetiță de 7 ani, din București, să le salveze?…Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic. Încălzirea globală.

Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.

Cu: Lavinia Pele, Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/

Muzica: Petre Ancuța/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 5 – 10 ani.

  • Duminică, 10 noiembrie, ora 11:00 – „Carina pe drumul spre casă”

Căutându-și drumul spre casă, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere, alături de pisica Margo, un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Muzica: Petre Ancuța/ Ilustrație muzicală: Vasile Manta/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 4 – 10 ani.

  • Duminică, 10 noiembrie, ora 19:00 & Duminică, 17 noiembrie, ora 11:00 – „Micul Prinț”

O co-producție Lightwave Theatre Company si unteatru, spectacolul aduce pe scenă păpuși în mărime naturală, video-proiecţii şi muzică aleasă pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte, într-un spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii, într-o adaptare neașteptată după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupery.

Regia spectacolului este semnată de Cristina-Andreea Ion, scenografia de Lightwave Theatre Company, iar vocile aparțin actorilor: Cristina Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel, Petru Stratulat, Dragoș Olaru, Dragoș Stanciu, Chriss Casper. Vârsta minimă recomandată este de 5 ani (spectacol recomandat și adulților).

  • Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 11:00 – „În față la O12” (foto deschidere)

În fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București, patru copii inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte, într-o poveste a prieteniei și a inocenței.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu, Rareș Florin Stoica/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este +10 ani (spectacol recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât…)

* unteatru este un proiect cultural independent rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat activităţilor artistice. Creat în 2010, unteatru nu serveşte scopurilor comerciale, nu se supune conceptului de teatru comercial. El funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat iar spectatorul vizitator, un teatru gazdă care îşi doreşte vizibilitatea şi promovarea tânărului artist pentru care pătrunderea într-un sistem este foarte dificilă.

*Asociația Culturală de Educație prin Artă (ACEA) a fost fondată în 2015, cu scopul de a dezvolta proiecte pentru educarea publicului de film și de teatru și atragerea de noi publicuri către zona artelor din România.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.