-->

„Urma”. Indecis ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/urma-indecis-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Debutul în regia de lungmetraj al actorului Dorian Boguţă, „Urma” (2019), este o misterioasă dramă de familie camuflată sub o încercare de film anchetă care testează, timid, şi zona thrillerului. Însă nici una dintre aceste direcţii nu este asumată până la capăt, de unde şi senzaţia de derivă.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2020

Dacă vezi două personaje care discută față în față, în cadre-secvență și filmate din profil în plan mediu sau în prim plan, atunci poți fi aproape sigur că e vorba de un film românesc, cel mai probabil inspirat din mizanscena patentată la noi de Cristian Mungiu sau Radu Muntean.

În ultimii ani, s-au înmulțit filmele românești, fie ele debuturi sau nu, care se trag periculos de mult dintr-un astfel de stil.

Și asta într-un moment în care nici Mungiu și nici Muntean nu au fost feriți de manierism în ultimele lor filme („Bacalaureat” și, respectiv, „Alice T.”) și în care cinematografia română se schimbă vizibil – regizori consacrați care se duc în zone și mai radicale sau testează noi posibilități ale limbajului cinematografic (Cristi Puiu, Radu Jude, Corneliu Porumboiu) și regizoare la început de drum care vin cu propuneri de filme altfel, personale, intimiste, transgresive (Adina Pintilie, Ivana Mladenovic, Ana Lungu).

În „Urma” (2019), debutul său ca regizor de lungmetraj, al cărui scenariu l-a scris împreună cu Loredana Novak, Dorian Boguță se plasează, până la un punct, în tradiția unei astfel de estetici realiste, deși dă semnale că ar vrea să se despartă de ea.

Și tocmai neasumarea până la capăt a acestei desprinderi reprezintă și eșecul filmului.

Despre ce este, totuși, vorba? Un polițist (Teo Corban), genul anchetator care acționează în civil și care își etalează insingna atunci când e nevoie, este chemat să investigheze dispariția suspectă a unui pianist celebru, Anton (Marin Grigore), despre care se vorbește la un moment dat și la știri (fapt mai puțin plauzibil).

Împreună cu partenerul său (Liviu Pintileasa), comisarul Nicoară începe să îi interogheze pe apropiații dispărutului – iubita (Mădălina Ghenea), sora (Irina Rădulescu), soțul acesteia (Lucian Ifrim), doi prieteni (Dragoș Bucur şi István Téglás), colegi de la filarmonică și de la școala de muzică unde preda pianistul.

Toți par să ascundă câte ceva despre Anton și despre relația lor reală, pe alocuri dubioasă, cu el. Treptat, polițistul află, nu fără obstacole, informații esențiale care îi dezvăluie că dispărutul era bolnav în fază terminală și că, aparent datorită unor înclinații mistice și a fricii de moarte, devenise măcinat de vina unor greșeli din trecut și mai ales obsedat de faptul că sora sa nu avea încă un copil.

Toate aceste informații care punctează ancheta sunt livrate prin flashback-uri introduse atunci când comisarul Nicoară îi interoghează, tot mai bulversat, pe cei din anturajul lui Anton, pe care ajungem astfel să îl descoperim puţin din aceste frânturi de perspective subiective.

Indecizia în privinţa structurii și miza neclară sunt marea problemă a filmului, care la nivel de mizanscenă și de joc actoricesc este corect, deşi fără strălucire şi nu lipsit de stridențe (de pildă, unele replici sentenţioase sau explicative  – „Cine te crezi tu, mă, Dumnezeu?”).

Criza existențială a unui artist care află că mai are puțin de trăit și vrea să își încheie socotelile cu cei din jur, chiar într-un mod bolnăvicios, era în sine un subiect suficient de ofertant. Dovadă unele dintre secvențele de flashback, cea mai bună fiind una în care Anton și prietenul jucat István Téglás fumează iarbă pe un fundal de muzică psihedelică, totul amplificând melancolia bolnavului.

De ce era nevoie de tratarea lui indirectă, sub ambalajul unui policier pe alocuri confuz, care presupune alte convenții și un alt fel de receptare, rămâne de neînțeles. Cu atât mai mult cu cât nici forma de film-anchetă, care să întrețină tot timpul un anume suspans în legătură cu o presupusă faptă reprobabilă (ce se dovedeşte, până la urmă, inexistentă), nu pare asumată pe deplin.

Iar asta face ca o secvență de urmărire cu mașini, o alta cu un filaj sau apariția pe ici-colo a unei muzici menite a induce tensiune să pară din alt film. Unul care ar vrea să devină un thriller autentic, dar care e ţinut pe loc de ambiţii de film de autor cu greutate.

„Urma” poate fi văzut în cinematografe din 6 martie, distribuit de Transilvania Film.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.