Ursul de Aur, decernat unui film chinezesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/ursul-de-aur-decernat-unui-film-chinezesc/

„Black Coal, Thin Ice”,  filmul cineastului chinez  Yinan Diao, a câştigat premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de la Berlin. Din cele 20 de filme din competiţie, trei au fost chinezeşti, iar două dintre acestea au câştigat premii. „E foarte greu de crezut că acest […]

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2014

„Black Coal, Thin Ice”,  filmul cineastului chinez  Yinan Diao, a câştigat premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de la Berlin. Din cele 20 de filme din competiție, trei au fost chinezești, iar două dintre acestea au câștigat premii.

„E foarte greu de crezut că acest vis s-a îndeplinit după atâta timp”, a declarat Diao Yinan, după care a mulțumit echipei și a adăugat că scenariul la „Black Coal, Thin Ice”/ „Bai Ri Yan Huo” a fost scris acum opt ani.

Al treilea lungmetraj al lui Diao Yinan, aflat la limita între filmul de gen și filmul de artă, a cucerit juriul condus de americanul James Schamus, notează Mediafax.

Revista „Variety” spune despre povestea unui fost politist care descoperă secretul unor morți succesive pe măsura ce se îndrăgostește de o misterioasă văduvă trimite la Raymond Chandler și James M. Cain.

Richard Linklater a obținut Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor pentru „Boyhood”, 164 de minute filmate în decursul a 39 de zile de-a lungul a 10 ani, un experiment cinematografic asemănător serialului documentar „Up”, de Michael Apted (care urmărea evoluția a 14 copii britanici din 1964 până în 2012).

Ursul de Aur

Boyhood, de Richard Linklater Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor

Filmul, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Sundance, urmărește în special evoluția unui băiat, Mason (Ellar Coltrane) de la vârsta de 6 ani până în adolescență.

Părinții despărițiți ai lui Mason sunt interpretați de Ethan Hawke și Patricia Arquette, iar sora lui Mason de Lorelei Linklater, fiica regizorului.

Proiectat la Berlin în penultima zi a competiției, „Boyhood” a fost filmul favorit al criticilor pentru Ursul de Aur.

„Aimer, boire et chanter” de Alain Resnais, o nouă explorare a filmului ca teatru filmat și abstractizat la maximum, a plecat acasă cu Ursul de Argint – Premiu „Alfred Bauer” pentru un film care deschide noi perspective.

„Aceasta este cea mai nimerită recunoaștere pentru Alain Resnais care la 91 de ani este un campion al inovației”, a spus pe scenă producatorul Jean-Louis Livi primind trofeul în numele cineastului care nu a venit la festival.

Juriul internațional a fost compus din: James Schamus (președinte), Barbara Broccoli, Trine Dyrholm, Mitra Faharani, Greta Gerwig, Michel Gondry, Tony Leung și Christoph Waltz.

Ursul de Aur

James Schamus, președintele Juriului internațional al celei de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin

Premiul FIPRESCI s-a dus la „Aimer, boire, chanter”/Life of Riley de Alain Resnais. Juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film a premiat câte un film din competiție, Panorama și Forum, fiind condus de veteranul critic francez Michel Ciment, și compus din nouă membri, printre care și românul Mihai Fulger.

PALMARESUL JURIULUI INTERNAȚIONAL

Ursul de Aur pentru Cel mai bun film: „Bai Ri Yan Huo”/”Black Coal, Thin Ice” de Diao Yinan (China)

Ursul de Argint- Grand Jury Prize: „Grand Budapest Hotel” de Wes Anderson (SUA)

Ursul de Argint – Premiu „Alfred Bauer” pentru un film care deschide noi perspective: „Aimer, boire et chanter”/”Life of Riley” de Alain Resnais (Franta)

Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor: Richard Linklater pentru „Boyhood” (SUA)

Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor: Liao Fan pentru „Bai Ri Yan Huo”/”Black Coal, Thin Ice”

Ursul de Argint pentru Cea mai buna actriță: Haru Kuroki pentru „Chiisai  Ouchi”/”The Little House” de Yoji Yamada (Japonia)

Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu: Anna Brüggemann si Dietrich Brüggemann pentru „Kreuzweg”/”Stations of the Cross” de Dietrich Brüggemann (Germania)

Ursul de Argint pentru Contributie artistica deosebita in categoriile imagine, montaj, coloana sonora, costume sau scenografie: Zeng Jian pentru imaginea filmului „Tui Na”/”Blind Massage” de Lou Ye (China)

Ursul de Aur pentru întreaga carieră: Ken Loach

Ursul de Aur pentru scurtmetraj: „Tant qu’il nous reste des fusils à pompe” de Caroline Poggi si Jonathan Vinnel

Ursul de Argint – Jury Prize: „Laborat” de Guillaume Cailleu

Premiul de debut: „Güerros” de Alonso Ruizpallacios

Foto cu Ursul de Aur , Black Coal, Thin Ice, Boyhood și James Schamus – Cinemagia

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]