Vacanță neconvențională la Fundația Calea Victoriei – peste 20 de cursuri în luna iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vacanta-neconventionala-la-fundatia-calea-victoriei-peste-20-de-cursuri-in-luna-iulie/

Pentru aceia dintre voi dornici să se simtă ca în vacanţă în mijlocul unui Bucureşti agitat, Fundaţia Calea Victoriei a pregătit în luna iulie peste 20 de cursuri şi evenimente culturale. Petrece câteva ore deconectat de zumzetul urban şi păşeşte în casa cochetӑ şi rӑcoroasӑ din Popa Soare, nr. 40, unde vara are aromă de artă, creativitate şi conversaţie bunӑ.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2015

Iată câteva dintre cursurile lunii iulie:

ARMONIE ÎN CUPLU – Autocunoaștere și comunicare, 20 – 23 Iulie – Potențialul cel mai mare de bucurie și mulțumire se află chiar în relațiile cu cei apropiați. Învață să îl explorezi! Zilele însorite te vor însoți tot timpul anului, dacă alegi să trăiești în prezent și împăcat cu tine.

Descoperă CIVILIZAȚIA EUROPEANĂ prin 50 de capodopere, 20 – 24 Iulie – Pornește într-o călătorie de vis prin Europa prin intermediul a 50 de opere celebre create în 14 secole. Află anecdote și picanterii din jurul unor tablouri faimoase, mozaicuri, manuscrise, statui, tapiserii, fresce, monumente de arhitectură, afișe și elemente de vestimentație.

Atelier de DESEN și ILUSTRAȚIE de carte, 20 – 24 Iulie – Născocim împreună imagini pentru o poveste și ne aducând la viață personajele. La finalul celor cinci ședințe, vei ști să desenezi un personaj în mai multe ipostaze, să asortezi culori și să aplici trucuri vizuale pentru a ilustra cât mai bine cuvintele din poveste.

Cinci decade de CINEMA – FILMUL AMERICAN din anii ’70 până azi, 27 – 31 Iulie – Cutreieră prin ultimii cincizeci de ani de cinema american, descoperă și rememorează filme, scene și actori care au devenit legende. Te poftim la Fundaţia Calea Victoriei, în clubul iubitorilor de film, unde vei avea ocazia să comentezi filme cot la cot cu regizorul Vlad Trandafir.

Școala de vară – FOTOGRAFIE URBANĂ pentru începători, 27 – 30 Iulie – Prin lentila aparatului foto, plimbările tale obișnuite prin București se vor transforma în momentul perfect pentru a surprinde colțuri neobișnuite și perspective diferite ale oraşului. Vei putea să explorezi locuri noi sau să te joci cu alăturări de detalii, expresii diverse, emoții.

INFO

Înscrierile se fac la adresa [email protected]

Programul complet al cursurilor lunii iulie la www.victoriei.ro

Fundaţia Calea Victoriei este o instituție culturală independentă, care concepe cursuri și evenimente în domenii umaniste și culturale pentru tineri și adulți. Atelierele se desfășoară într-o atmosferă relaxată, nonconformistă și interactivă, care face posibilă învățarea cu plăcere – fără restricții, examene sau catedră. Activitatea fundației a început în ianuarie 2008, avându-l ca prim lector pe dl. Neagu Djuvara.

21
/11
/22

Până pe 3 decembrie este disponibilă colecția de 100 de lucrări originale, în ediție limitată, „Mimi’s Tea Party” a artistei Mimi Pleșoianu (Mimificator) la Art Machine, proiect inițiat de gruparea artistică Pastila Roz. Acestea pot fi achiziționate de la automatul de tip vending machine amplasat în București, în Cărturești Parklake.

11
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022, de la ora 16:30, la Opera Naţională Bucureşti, în Foaierul Galben, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Învingătorii Sclerozei Multiple - Călător printre forme şi culori”, semnată de Simona Carolina Tănase, ea însăşi diagnosticată cu scleroză multiplă şi Preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple.

04
/11
/22

Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC) şi BD Historia aduc o nouă expoziție temporară în luna noiembrie, intitulată „Reconstituire istorică în benzi desenate - Revolta anticomunistă Braşov 15 Noiembrie 1987”.

04
/11
/22

Începând din 4 noiembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni se deschide „Secvenţe expoziţionale din Bucureşti”, expoziţie ce prezintă istoria spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii din Colecţia de imagini a istoricului de artă şi fotografului Mihai Oroveanu.

02
/11
/22

Între 7 şi 29 noiembrie 2022, expoziția „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruiește parcursul profesional al artistului Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi light designer.

01
/11
/22

Concepute pe o gamă variată de teme, de la hieroglifele și cetățile Antichității la creația iconoclastă a artiștilor contemporani, expozițiile momentului din muzeele europene își provoacă vizitatorii să ia parte la experiențe de nerefuzat.

01
/11
/22

Asociația Docuart lansează înscrierile pentru cursurile gratuite de film, teatru și fotografie documentară, organizate în cadrul proiectului Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului.

28
/10
/22

Astăzi, 28 octombrie 2022, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut loc conferința de încheiere a proiectului MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul European Spaces for Culture și organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut București, Ambasada Austriei din Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene din Republica Moldova.