Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-gheorghiu-si-gabriel-croitoru-la-sala-radio/

Noul pian Steinway al Sălii Radio va fi inaugurat de Valentin Gheorghiu pe 27 iunie, cu ocazia închiderii stagiunii.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2014

 Rareori se întâlnesc într-un singur eveniment doi artişti de „calibru” atât de mare cum sunt pianistul VALENTIN GHEORGHIU şi violonistul GABRIEL CROITORU şi două instrumente muzicale pe măsură, cum sunt un pian STEINWAY şi vioara GUARNERI, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

Recitalul extraordinar programat vineri, 27 iunie (19.00), ce încununează şi închide stagiunea Sălii Radio, constituie evenimentul prin care este „lansat” noul pian de concert Steinway al scenei bucureştene. Vioara care a aparţinut lui George Enescu se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Recitalul propune publicului un program 100% Beethoven, reprezentând un prim episod al Integralei Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven pe care şi-o propun Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio. Pe 27 iunie veţi asculta 3 dintre cele 10 sonate pentru pian şi vioară create de marele compozitor: Sonata nr. 1 în re major, Sonata nr. 5 în fa major – Sonata primăverii şi Sonata nr. 8 în sol major.

O frumoasă poveste de destin artistic îi aduce pe scenă pe cei doi muzicieni, Gabriel Croitoru fiind un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu (fratele pianistului Valentin Gheorghiu).

VALENTIN GHEORGHIU s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Canada, Spania, Israel, Japonia. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră.

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau străinătate.
A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor „P. I. Ceaikovski”, „Van Cliburn”, „Fr. Chopin”, „A. Rubinstein”, L. van Beethoven”, „R. Schumann”, „J. S. Bach”.

De-a lungul timpului Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor „George Enescu” (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul GABRIEL CROITORU este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Valetin Gheorghiu și Gabriel Croitoru: Virgil Oprina

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.