Valentina Lisitsa, „pianista YouTube”, vine în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-lisitsa-pianista-youtube-vine-in-premiera-in-romania/

Cunoscuta pianistă Valentina Lisitsa va urca pe scena Ateneului Român pe 5 noiembrie, de la ora 19.00, pentru un recital extraordinar, un tur de forţă în termeni de virtuozitate pianistică.

Un articol de Corina Vladov|17 octombrie 2013

Cunoscuta pianistă Valentina Lisitsa va urca pe scena Ateneului Român pe 5 noiembrie,  de la ora 19.00, pentru un recital extraordinar, un tur de forță în termeni de virtuozitate pianistică.

Valentina Lisitsa va interpreta 6 dintre „Preludiile” de Rahmaninov, 8 dintre „Nocturnele” de Chopin, una dintre cele mai grele și mai frumoase sonate de Beethoven, celebra „Apassionata” și tulburătoarea „Totentanz”, de Liszt.

Acesta este primul recital susținut de Valentina Lisitsa în România și face parte dintr-un amplu turneu internațional: înainte de venirea la București, pianista a urcat concertat la  Berlin, Köln, Taipei, Washington, New York, și urmează să ajungă în America de Sud și în  Statele Unite.

În luna martie, Valentina Lisitsa a lansat alături de cunoscuta London Symphony Orchestra primul CD cu integrala concertelor pentru pian de Rahmaninov într-o interpretare atât de apropiată de înseși interpretările compozitorului încât presa internațională a numit-o „urmașa lui Rahmaninov”.

Chiar la începutul acestei luni, a scos pe piață un LP special, cu lucrări de Liszt, pentru care a înregistrat șnur, fără editări, astfel încât sunetul imprimat să fie asemenea unei interpretări live.

„Valentina Lisitsa este un artist serios. Ce o definește e fervoarea și dorința cu care se apleacă asupra partiturii pentru a ajunge la esența unei piese muzicale”, scria The Daily Telegraph.

50.000 de vizualizări pe zi pentru Valentina Lisitsa

Cu părul său blond-platinat, plină de forță și având tehnica unei legende precum Martha Argerich, Valentina Lisitsa a revoluționat muzica clasică: a păstrat calitatea celor mai rafinate interpretări și, în același timp, a venit în întâmpinarea publicului, cu ajutorul tehnologiei.

Citiți și: VIDEO Pianista Valentina Lisitsa va susţine un recital pe scena Ateneului Român din Capitală, în noiembrie

A cunoscut succesul mai întâi  folosindu-se de mediul online și apoi l-a transformat în succes în sălile de concerte, alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, pe unele dintre cele mai importante scene internaționale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena).

Anul trecut semna cu casa de discuri Decca, una dintre cele mai bine cotate case de discuri de pe piața internațională a muzicii clasice.

Valentina Lisitsa

Valentina Lisitsa, într-un recital pe care l-a susţinut în Marea Britanie

În vremuri în care în muzica clasică, percepută ca sobră și elititstă, se simte din ce în ce mai mult nevoia la nivel mondial de mijloace de promovare alternative, Valentina Lisitsa este deja cu un pas înainte: e artistul cu cel mai mare impact în mediul online.

Doar pe canalul YouTube pe care și l-a creat singură, încă din anul 2007, interpretările ei au o medie de 50.000 de vizualizări pe zi, echivalentul unui recital live în fața unui stadion plin de oameni. Este un artist cu viziune: îmbină neconvenționalul și puterea proiectelor inedite pentru a face cunoscută muzica marilor compozitori, așa cum mărturisea într-un interviu.

În anul 2006 a inițiat, cu susținerea Decca, o serie de concerte de muzică clasică în cluburile de noapte din Berlin: proiectul s-a numit The Yellow Lounge și a avut ca scop atragerea publicului tânăr spre muzica clasică. A cântat la Paris și la Londra pentru trecători, la pianele instalate pe stradă – „Street Pianos”.

Info:

Biletele pentru evenimentul de la București se pot achiziționa online, prin rețeaua Eventim, precum și în format fizic de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești.

Foto credit: Gilbert Francois, Valentina Lisitsa

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).

03
/09
/15

În perioada festivalului Enescu, la numărul 25, pe strada George Enescu, foarte aproape de Ateneu și de Sala Palatului, în salonul Up Above de la Journey Pub, va răsuna muzica lui George Enescu din Pianocktail; publicul este invitat să guste la propriu cocktailuri realizate după partiturile compozitorului.

02
/09
/15

„E ușor să înveți un rol și apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut de dans. Va fi un spectacol foarte personal și foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

02
/09
/15

„Magia există...”, aşa cum spune sloganul, dar magia se propagă, contaminează şi se transmite! O dată la doi ani avem privilegiul să ascultăm în Bucureşti unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, alături de faimoşi dirijori şi interpreţi de seamă.

01
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

31
/08
/15

Mii de oameni au venit seara trecută pe esplanada Operei Naționale București pentru a lua parte la un eveniment îndelung așteptat: ,,Promenada Operei”, cea de-a IX-a ediție, eveniment care s-a desfășurat sub conceptul Open Air Opera Classica, marcă a unei stagiuni aflate sub semnul unora dintre cele mai aplaudate titluri de operă şi de balet din întreaga lume.

28
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.