Vânătoarea de vulpi. Cinema în stare pură
https://www.ziarulmetropolis.ro/vanatoarea-de-vulpi-cinema-in-stare-pura/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Vânătoarea de vulpi“ (1980), unul din filmele nedreptăţite şi mai puţin cunoscute ale lui Mircea Daneliuc, trebuie redescoperit urgent şi discutat aplicat. Pentru că este o bijuterie ascunsă a cinematografiei române.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 aprilie 2014

Acest text deschide o serie de articole lunare care încearcă să readucă în atenție filme importante, dar mai puțin cunoscute sau pur și simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

În interviuri recente, Mircea Daneliuc a vorbit cu afecțiune despre „Vânătoarea de vulpi“ (1980), un film despre care spune că a fost îngropat prin trimiterea sa la căminele culturale de la sate, pe motiv că era „despre țărani”. Era una din metodele autorităților vremii de a scăpa de regizorii incomozi și de filmele indezirabile.

Fără a fi direct antisistem, „Vânătoarea de vulpi” are ADN-ul unui film subversiv și a rezistat probei timpului, așa cum puține filme românești au reușit.

Ecranizare a romanului „Niște țărani” (scris în 1974) de Dinu Săraru, autor bine plasat și al cărui nume a fost hotărâtor în realizarea filmului, „Vânătoarea de vulpi” nu este doar radical polemic față de peliculele de duzină și conforme ideologic ale acelor ani, dar reprezintă și un pariu stilistic înalt și riscant, câștigat însă de Daneliuc.

A aborda tema colectivizării forțate și a efectelor sale nefaste, chiar și la decenii de la tragicul proces și într-un moment în care se permiteau subiecte legate de perioada Dej, avea un risc ridicat de compromitere profesională.

Însă pistele propagandistice sunt ocolite abil de Daneliuc. În primul rând, prin focalizarea atenției pe unul dintre țărani, Năiță Lucean (cel mai important rol principal al lui Mitică Popescu), pe soția sa (Valeria Seciu) și pe copiii lor, dar și pe cel mai apropiat consătean, Pătru (Mircea Diaconu).

O dramă

Naturalismul scenografiei, atmosfera generală de sărăcie și mizerie, psihologia personajelor (care mimează neînțelegerea), realismul interpretărilor actoricești și al dialogurilor lapidare și fragmentate și folosirea cu parcimonie a muzicii accentueză senzația acută de viață așa-cum-a-fost, chiar dacă filmul este construit sub forma unui prelungit și amestecat flashback.

„Vănătoarea de vulpi” este unul din filmele lui Daneliuc cele mai emoționante și melancolice, cu cele mai puține tușe de grotesc (deși sunt sugerate scene de sex și, mai curajos, chiar de defecare), cu un puternic accent poetic (nu doar prin prezența naturii pictural surprinse de directorul de imagine Călin Ghibu, dar și printr-o secvență onirică ce prefigurează moartea personajului jucat de Mircea Diaconu) și cu o înclinație minimală spre parabolă, deși drama trăită de cei doi țărani poate fi extrapolată la întregul sat românesc.

Cel mai îndrăzneț aspect este însă montajul, mai radical chiar și decât la filme precedente recunoscute pentru spiritul inovator, în contextul unei cinematografii române care a suferit mereu de un defasaj stilistic: „Viața nu iartă” (1959), de Iulian Mihu și Manole Marcus, „Duminică la ora 6” (1966), de Lucian Pintilie, sau „Meandre” (1967), de Mircea Săucan.

Mircea Daneliuc sparge firul narativ în scurte fragmente disparate, care nu decurg direct unele din altele (dar se completează) și care pendulează între diferite momente din trecut.

Anotimpurile sunt amestecate, cum numai capriciile memoriei o poate face, iar multe scene sunt reluate, din alte unghiuri, care le îmbogățesc semnificațiile. Însă, la fel ca adăugarea pieselor într-un puzzle, întregul se limpezește treptat și sigur, iar filmul își dezvăluie frumusețea ce derivă din înțelegerea și redarea unei profunde drame umane.

INFO

Vânătoarea de vulpi, România, 1980

Regie și scenariu: Mircea Daneliuc

Distribuție: Mitică Popescu, Mircea Diaconu, Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici, Sofia Vicoveanca



04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.