„Vara lui 1993”, lungmetrajul de debut al regizoarei catalane Carla Simón, din 9 martie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-lui-1993-lungmetrajul-de-debut-al-regizoarei-catalane-carla-simon-din-9-martie-in-cinematografe/

O fetiţă orfană de numai 6 ani e nevoită să se mute cu familia unchiului său în sensibilul debut autobiografic al Carlei Simón, „Vara lui 1993”.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2018

Cu un echilibru atent între narațiune și atmosferă, „Vara lui 1993” va ajunge în cinematografele din România începând cu 9 martie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Deși personajul principal este o puștoaică (filmul debutând în secțiunea Generation Kplus în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, unde a și câștigat premiul pentru Cel mai bun lungmetraj), povestea care se desfășoară pe marele ecran se adresează deopotrivă publicului tânăr, cât și celui matur.

Adoptată de unchiul ei, Esteve (David Verdaguer) și de mătușa Marga (Bruna Cusí), Frida (Lala Astigas) descoperă noul său mediu, o veche fermă într-o zonă montană, aproape de o pădure densă. Noii ei părinți adoptivi se dovedesc prietenoși, iar un alt lucru bun este că au o fiică de trei ani pe nume Anna (Paula Robles), care poate deveni un partener de joacă. Pentru un alt copil mai puțin traumatizat decât dezrădăcinata Frida, acesta ar fi cel mai idilic loc de ședere, cu alte cuvinte, o vacanță permanentă. Fridei ii este greu să gestioneze moartea părinților și să se adapteze la noua ei viață. Înainte de sfârșitul verii petrecute în provincie, fata trebuie să învețe să-și controleze emoțiile, iar părinții trebuie să învețe să țină la ea ca la propria lor fiică.

Unul dintre cele mai izbitoare elemente ale filmului este modul în care evită sentimentalismul în timp ce reproduce emoțiile incoerente, conflictuale ale unui copil care nu știe cum să-și proceseze trauma. Scenele dintre Frida si Anna sunt remarcabile pentru naturalismul lor neafectat, iar în timp ce fata mai mare știe că are un avantaj de dezvoltare fată de verișoara ei, ea este, de asemenea, într-un mod dureros, conștientă de faptul că Anna este cea care primește dragostea neîntreruptă a părinților ei. La un dans în sat, Frida observă cum Marga si Esteve dansează cu bucurie pe muzică în timp ce Anna îmbrățișează piciorul tatălui său. Ar fi binevenită să se alăture, dar va dura mult timp până ca Frida să se simtă ca un membru cu drepturi depline al acestei familii.” declară Jay Weissberg în cronica sa de pe Variety.

După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, filmul Vara lui 1993” a câștigat imediat o mare parte din public, dovada fiind numeroasele premii cu care se poate lăuda deja. Pe lângă premiile din cadrul numeroaselor festivaluri la care a luat parte, filmul a fost premiat și în cadrul Premiilor Goya unde a fost apreciat pentru Cel mai bun debut regizoral, Cel mai bun actor în rol secundar și Cea mai bună actriță debutantă.

„Vara lui 1993” va fi distribuit în cinematografele din România din 9 martie, de Transilvania Film.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.