„Vara s-a sfârșit”. Nostalgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-s-a-sfarsit-nostalgie/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film românesc ajuns în cinematografe, „Vara s-a sfârşit”, al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, are premise bune şi o primă parte destul de reuşită. Însă îşi pierde energia pe parcurs.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2017

Noul film al regizorului Radu Potcoavă, „Vara s-a sfârșit”, este încă o dovadă că cele mai bune intenții nu garantează o reușită cinematografică. Miza este ofertantă: doi puști, unul localnic și altul venit de la București la bunică, se întâlnesc în vacanța de vară a anului 1999, la Cernavodă, cu câteva zile înainte de celebra eclipsă de soare din august.

Așteptatul eveniment, semnalat încă de la început printr-o emisiune de la PRO TV la care se uită băiatul Mircea (Nicholas Bohor), va fi folosit de Radu Potcoavă pentru a da înspre final, ușor previzibil, o dimensiune poetic-metaforică întâmplărilor prin care trec cei doi tineri protagoniști.

Este perioada la care o astfel de întâlnire a unui prieten poate rămâne întipărită în memoria afectivă. Și aici este pariul pe care și-l propune Radu Potcoavă: să capteze ceva din nostalgia unei vârste când totul capătă o aură specială, din misterul unui moment unic.

Prima parte a filmului este promițătoare: apropierea dintre Mircea și Alex (Dan Hurduc, cunoscut deja pentru roluri din „În derivă”, „Domestic” sau „Umbre”), băiatul cu plete din capitală care ascultă B.U.G. Mafia și este nedezlipit de bicicletă, este redată credibil, cu jocuri actoricești a căror naturalețe convinge.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își umple timpul liber din zilele atât de lungi.

Iar filmul putea să rămână doar la astfel de momente „când nu se întâmplă nimic”, dar când de fapt se întâmplă totul – energia a doi puști care se împrietenesc ar fi fost suficientă pentru un eventual film de stare, dominat de o aparentă „gratuitate”.

Asta deși nici debutul filmului nu este lipsit de intervenții regizorale mult prea vizibile – înșiruirea de mărci ale perioadei (sfârșitul anilor `90) este ușor schematică, iar semnalarea lor, mult prea apăsată: de la eclipsă, muzica vremii (în special B.U.G. Mafia) și sălile de jocuri pe calculator, până la limbajul puștilor și problema plecării la muncă în străinătate (în acest caz a tatălui lui Alex, aflat în Italia).

Și nici personajele secundare, în special părinții lui Mircea (jucați de Ofelia Popii și Șerban Pavlu), nu ies din anumite tipare – mama îngrijorată de influența posibil nefastă a prietenului asupra fiului său, iar tatăl ușor complice, dar și sever câteodată. La fel cum și unele secvențe par mai curând borne de bifat pe un traseu narativ bine controlat, care încearcă să obțină identificarea spectatorului cu anumite momente cunoscute: de pildă, copiii care joacă fotbal pe maidan și din care se remarcă liderul lor, bătăușul.

După această parte introductivă cu destule calități (Oleg Mutu arată că este la fel de eficient și ca autor al unei imagini luminoase, de vară, nu doar al imaginilor cenușii cu care ne-a obișnuit), urmează un moment de ruptură în scenariu. Este introdusă o întâmplare percepută ca potențial tragică, dar ale cărei logică și construcție narativă nu se susțin pe deplin, ceea ce îi diminuează impactul.

Filmul își pierde din ritmul și din energia de la început, iar contractul propus spectatorului riscă să se rupă. Povestea capătă o încărcătură morală destul de convențională și, de aceea, puțin interesantă, până la un final comun, artificial prin ambiguitatea sa căutată.

„Vara s-a sfârșit” este produs și distribuit în România de Icon Production și are premiera în cinematografe pe 5 mai.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își ocupe timpul liber din zilele atât de lungi.

25
/02
/14

“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă”, a declarat actriţa Cosmina Stratan, la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Cosmina a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a.

25
/02
/14

Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Societății Culturale NexT, organizează joi, 27 februarie, de la ora 19.00, Seara de scurtmetraje. Joi va rula o primă parte a selecţiei „Cortos en el mapa” / „Scurtmetraje pe harta Spaniei”, filme realizate în Insulele Canare și prezentate în cadrul programului „Canarias en Corto”.

25
/02
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Pompeii 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

24
/02
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se pregătește intens pentru cea de-a 13-a ediție, care va avea loc între 30 mai și 8 iunie, la Cluj-Napoca. Sute de filme, concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri cu cineaști renumiți îi așteaptă pe spectatori la cel mai mare festival de film din România.

24
/02
/14

Actorul Matthew McConaughey a declarat în emisiunea "The Queen Latifah Show" că a vizionat de mai multe ori fiecare episod din "Detectivii din Louisiana/ True Detective", produs de HBO, afirmând că de fiecare dată a descoperit ceva diferit.

23
/02
/14

Filmul "12 ani de sclavie", actorii Matthew McConaughey şi Cate Blanchett şi regizorul Alfonso Cuaron sunt favoriţi la "Oscar 2014", potrivit cotelor afişate de casele de pariuri online, care par să aibă ca "indicator" lista premianţilor de la gala Globul de Aur.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.