Vera Atkins – povestea celei mai importante agente secrete din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/vera-atkins-povestea-celei-mai-importante-agente-secrete-din-romania/

Cartea ,,Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial”, de William Stevenson, a apărut la editura Polirom, în colecţia ,,Hexagon”, în traducerea lui Ciprian Şiulea.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2014

Cartea ,,Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial”, de William Stevenson, a apărut la editura Polirom, în colecţia ,,Hexagon”, în traducerea lui Ciprian Şiulea.

Vera Maria Rosenberg, născută în România în 1908, era foarte tânără când a fost recrutată de serviciile de informaţii britanice. În acea perioadă frecventa înalta societate bucureşteană şi devenise o apropiată a ambasadorului german Friedrich Werner von der Schulenburg, relatează Mediafax.

Vera şi-a schimbat numele pentru a-şi ascunde originea evreiască, iar, după stabilirea în Marea Britanie, a participat la numeroase misiuni secrete, în care s-a remarcat prin curaj şi inteligenţă. A avut o ascensiune rapidă, ajungând în fruntea SOE, serviciul de operaţiuni speciale creat de Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, agenţii săi s-au infiltrat în spatele liniilor inamice, au sprijinit luptătorii din mişcările de rezistenţă, au distrus obiective vitale, i-au ajutat pe piloţii aliaţi să evadeze şi au transmis informaţii Londrei.

William Stevenson, pe care Vera Atkins l-a autorizat să-i scrie biografia, a studiat documente desecretizate recent şi i-a intervievat pe cei care au cunoscut-o, pentru a reconstitui cât mai fidel viaţa şi personalitatea celei care continuă să fie şi astăzi un model pentru serviciile de informaţii din întreaga lume.

Vera Atkins a decedat pe 24 iunie 2000, la vârsta de 92 de ani, în oraşul Hastings, Marea Britanie.

William Stevenson (1924 – 2013) a fost jurnalist şi scriitor canadian, născut în Marea Britanie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat ca pilot de vânătoare pentru Marea Britanie, fiind instruit în spionajul aviatic. A fost corespondent de război şi a publicat 16 cărţi, între care: „A Man Called Intrepid” (1976), „90 minutes at Entebbe” (1976), „Intrepid’s Last Case: The Super Spy Who Helped Take Down the Nazis Tackles the KGB” (2002), „Operations Management” (2006) şi „Past to Present: A Reporter’s Story of War, Spies, People, and Politics” (2012).

Foto Vera Atkins– wikipedia

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.