Viață de regină – comploturi, trădări, decapitări
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-de-regina-comploturi-tradari-decapitari/

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Mary Queen of Scots” (2018), debutul regizoarei britanice Josie Rourke, are farmec în special prin confruntarea pe care o pune în scenă între două rivale, Maria Stuart, regina Scoţiei, şi regina Elisabeta I a Angliei, jucate de două tinere staruri: Saoirse Ronan şi Margot Robbie.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 ianuarie 2019

Sunt ușor de înțeles motivele pentru care scriitori și cineaști din generații succesive au fost interesați de povestea Mariei Stuart, regina Scoției la mijlocul secolului al XVI-lea.

Un destin transformat în legendă, până în punctul în care de fiecare dată evenimente istorice documentate sunt amestecate cu elememente ficționale.

Ciocnirea dintre catolicismul său și protestantismul dominant în Scoția, locul natal în care a revenit în 1560 după educația și experiența din Franța, unde a fost căsătorită cu moștenitorul tronului.

Contrastul dintre spiritul său libertin, pe de o parte, și normele sociale conservatoare și datoria de conducătoare, de cealaltă parte.

Dar mai ales confruntarea, de la distanță, între ea și regina Elisabeta I a Angliei, temătoare că nou-venita i-ar putea uzurpa tronul.

Pe o astfel de tensiune se construiește „Mary Queen of Scots” (2018), film al unei regizoare aflate la debut în cinema și care vine dinspre teatru, Josie Rourke. Scenariul este scris de Beau Willimon, după un roman de John Guy, „Queen of Scots: The True Life of Mary Stuart”.

Scheletul dramaturgic al filmului este relația imprevizibilă dintre Maria Stuart, portretizată ca tânără, frumoasă și ambițioasă, trăsături pe care Saoirse Ronan le interpretează cu dezinvoltură, și Elisabeta I, descrisă ca invidioasă, temătoare și tot mai bolnavă, într-un rol de contre-emploi pentru Margot Robbie.

O relație care implică uneori alianțe și apropieri conjuncturale, alteori suspiciuni și comploturi.

O rivalitate în care respectul reciproc este mereu subminat de dorința sau nevoia de dominație și putere.

Așa cum se știe, Maria Stuart a sfârșit executată – i s-a tăiat capul, după ce fusese înlăturată de pe tron și se refugiase chiar în Anglia, inițial sub protecția chiar a reginei Elisabeta I.

Cu fragmente din acest moment dramatic, pus în scenă cât mai grandios, începe filmul. Iar secvența este reluată spre final, în deplina ei desfășurare, după ce am asistat la evenimentele care au marcat traseul complicat al reginei scoțienilor.

Decupajul mizează mult pe secvențe de interior, în care discuțiile despre putere (planuri, strategii, trădări) sau scene de răzbunări violente sunt alternate cu momente de intimitate, toate în penumbra din saloanele castelelor.

Regia lui Josie Rourke nu este una inventivă: sunt ușor de recunoscut o serie de imagini des întâlnite în producții care au ca fundal trecutul îndepărtat al provinciilor Regatului Unit, începând cu peisajul – dealuri acoperite de un cer plumburiu.

Însă această lipsă a stridențelor face ca narațiunea să curgă limpede, astfel că spectatorul poate fi atras cu ușurință în această poveste de rivalitate între două femei puternice.

Rating: 3 stele din 5

Filmul a intrat în cinematografe la 25 ianuarie, fiind distribuit de Ro Image 2000.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

15
/10
/24

Timișoara se pregătește să găzduiască din nou Festivalul Taifas, un eveniment dedicat filmului și culturii balcanice! Între 15 și 20 octombrie 2024, ne așteaptă o săptămână de filme, muzică, poezie și mâncare balcanică, toate reunite sub tema libertății. De la proiecții premiate la festivaluri internaționale, până la evenimente culturale și petreceri animate, Taifas promite să aducă împreună oameni de toate vârstele.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun.