Victor Ioan Frunză vine astăzi la Întâlnirile Yorick, la Ceainăria Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-vine-astazi-la-intalnirile-yorick-la-ceainaria-carturesti-verona/

O nouă Întâlnire din cadrul seriei de întâlniri lunare organizate de Yorick va avea loc joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00. Invitatul lunii ianuarie este regizorul Victor Ioan Frunză care va răspunde la întrebarea „De ce Shakespeare azi?”, în anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2016

Întânirea va prilejui o discuție despre teatrul românesc actual și problemele lui, despre contemporaneitatea textelor lui Shakespeare azi, despre originalitate și inovație. Evenimentul se desfășoară la Ceainăria Cărturești Verona.

Victor Ioan Frunză este în acest moment singurul regizor din țară care a montat trei spectacole de W. Shakespeare ce pot fi văzute toate în stagiunea curentă, „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo și Julieta”, toate la Teatrul Metropolis. Dragostea în trei ipostaze.

„Acum câţiva ani am fost foarte trist când am aflat că mitul acesta care există în Visul unei nopţi de vară, al unei licori vrăjite care produce dragoste la prima vedere, a căpătat realitate şi au fost descoprite şi substanţa, şi locul de pe cortex unde ea acţionează”, spunea Victor Ioan Frunză. „Asta înseamnă că Shakespeare avea dreptate şi până la urmă faptul că iubirea poate fi un fel de schimb chimic şi o formă de manipulare mă sperie foarte tare. Acest mare mister, iubirea, pe care nu ştim să-l definim, de fapt nu există.”

Evenimentul este cel de-al treilea din seria Întâlnirilor Yorick, în cadrul cărora au loc discuții pornind de la cărți spectacole sau realități ale teatrului contemporan. Prima întâlnire Yorick a fost prilejuită de lansarea jurnalului de creație al lui Andrei Tarkovski, iar cea de-a doua l-a avut ca invitat special pe regizorul Andrei Șerban.

18
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Lars von Trier a devenit previzibil în dorinţa de a şoca exhibându-şi obsesiile, într-un teribilism reconfirmat de „Nymphomaniac: Volume 1“. Un film cu accente poetice, filosofice şi pornografice, care relevă un cineast înclinat mai mult ca oricând spre trivializarea unor idei generoase.

17
/01
/14

Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Alexandru Arşinel critică Guvernul pentru emiterea OUG care prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor de cultură a managerilor cu vârsta peste 65 de ani. Iniţiativa "a izvorât dintr-un cap lipsit de logică" şi "nu ajută cultura", spun aceştia.

17
/01
/14

O expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi la Paul Kasmin Gallery din New York a stârnit o serie de controverse, generate de părerile unor critici de artă care afirmă că anumite lucrări apărute după moartea artistului nu sunt autentice, ci simple copii.

17
/01
/14

Tarelkin, o comedie în două acte, se reia luna aceasta - la cererea publicului - la Teatrul Metropolis. Prima reprezentație este programată pe 18 ianuarie, de la ora 19.00, cu George Ivașcu și cu Doru Ana în rolurile principale.

17
/01
/14

Lungmetrajul "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu, a fost selectat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin în secţiunea Forum, o secţiune necompetiţională dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri.

16
/01
/14

Academia de film americană a anunţat, joi, nominalizările pentru OSCAR 2014. Pentru cel mai bun film al anului se bat : "American Hustle", "Captain Phillips", "Dallas Buyers Club", "Gravity", "Her", "Nebraska", "Philomena", "12 Years a Slave" şi "The Wolf of Wall Street".

16
/01
/14

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

16
/01
/14

Gheorghe Iancu, artistul care în 2013 a readus baletul Lacul lebedelor la Opera Naţională Bucureşti, oferă publicului spectacolul de dans contemporan Femei, inspirat din creaţia lui Anton Pavlovici Cehov. Coloana sonoră: Rahmaninov, Şostakovici, Stravinski, Hindemith şi cântece ortodoxe ruseşti.

16
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, ShortsUP revine cu a doua ediție a evenimentului Weekendul Comediei Scurte. Şase ore de scurtmetraje premiate la marile competiții internaționale de film şi o selecția de filme scurte care explorează conceptul narcisismului contemporan (”selfie”). Cum să faci totul de unul singur (r. Selma Vilhunen, Finlanda, 2012) e o comedie finlandeză […]

16
/01
/14

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.