VIDEO Cineastul Luc Besson a fost condamnat să plătească 700.000 de euro unui fost asociat al său
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cineastul-luc-besson-a-fost-condamnat-sa-plateasca-700-000-de-euro-unui-fost-asociat-al-sau/

Cineastul francez Luc Besson a fost condamnat, prin intermediul companiei sale de producţie şi distribuţie cinematografică EuropaCorp, de Tribunalul din Paris să îi plătească fostului său asociat Pierre-Ange Le Pogam daune de aproape 700.000 de euro.

Un articol de Andrada Văsii|21 august 2013

Cineastul francez Luc Besson a fost condamnat, prin intermediul companiei sale de producţie şi distribuţie cinematografică EuropaCorp, de Tribunalul din Paris să îi plătească fostului său asociat Pierre-Ange Le Pogam daune de aproape 700.000 de euro.

Justiţia franceză a decis că fostul asociat al celebrului regizor a fost concediat „fără un motiv real şi serios”, întrucât „eroarea gravă” evocată de EuropaCorp „nu a putut fi stabilită”, potrivit hotărârii judecătoreşti prezentate de postul de televiziune BFM TV pe site-ul său.

În consecinţă, producătorul filmelor de succes „Taxi” şi „Al cincilea element” a fost condamnat să îi plătească fostului său asociat suma de 692.389 de euro, din care daune de 221.795 de euro.

Potrivit unor surse judecătoreşti, „această decizie pare să convină directorilor de la EuropaCorp”, pentru că suma care va fi plătită lui Pierre-Ange Le Pogam este mai mică decât suma pe care acesta o ceruse în justiţie.

Fosta mână dreaptă a lui Luc Besson, alături de care acesta a înfiinţat compania EuropaCorp în anul 2000, solicitase daune de 1,34 milioane de euro. La rândul ei, compania solicitase daune de 2,35 milioane de dolari.

EuropaCorp l-a acuzat pe Le Pogam, printre altele, de „denigrare publică” şi de nerespectare a clauzei de „non-concurenţă”, după ce acesta şi-a înfiinţat propria companie de producţie, Stone Angels, în martie 2011, la o lună după ce a fost concediat. Plecarea lui Pierre-Ange Le Pogam, acţionar şi membru în echipa care conducea EuropaCorp, a luat prin surprindere comunitatea cineaştilor europeni, prin prisma colaborării sale îndelungate cu Luc Besson.

O plecare cu scântei 

Plecarea lui din consiliul de administraţie, care a avut loc la sfârşitul anului 2010 dar a fost oficializată abia la începutul lui 2011, s-a produs într-o perioadă în care compania traversa o perioadă marcată de dificultăţi economice. EuropaCorp a înregistrat doi ani de pierderi înainte de a-şi regăsi echilibrul financiar în exerciţiul 2011-2012, după ce a adoptat o strategie de diversificare a activităţilor.

Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson, care are în spate o carieră de peste un sfert de secol, este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie poveşti din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor „Al cincilea element” şi „Marele albastru” pe când era adolescent.

Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). „Metroul”, „Marele albastru” şi „Nikita” sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii, notează Mediafax.

În ultimii ani, Besson a scris şi a produs nenumărate filme de acţiune, precum seriile „Taxi” şi „Curierul” şi peliculele „Sărutul Dragonului” şi „Dresat pentru a ucide”, ambele cu Jet Li. Cel mai recent film al său, „Malavita”, un film despre mafie, cu Robert De Niro, Michelle Pfeiffer şi Tommy Lee Jones în distribuţie, va fi lansat în acest an.

Foto credit: Cinemagia

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.