VIDEO Documentarul „Totul nu va fi bine” va avea premiera mondială la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-documentarul-totul-nu-va-fi-bine-va-avea-premiera-mondiala-la-tiff/

Documentarul de debut „Totul nu va fi bine”, în regia lui Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în secţiunea „Zilele Filmului Românesc”.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2020

Evenimentul, ajuns la cea de-a XIX-a ediție, va avea loc anul acesta între 31 iulie – 9 august, la Cluj-Napoca.

“Totul nu va fi bine”, un road-movie în care un regizor pe jumătate nevăzător încearcă să descopere efectele Cernobîlului asupra sa, va fi lansat în cinematografele în aer liber din 7 august 2020, filmul fiind distribuit de microFILM.

În călătoria lor, Adrian și Helena cunosc oameni afectați de dezastrul nuclear petrecut în 1986, iar pe măsură ce descoperă impactul Cernobîlului asupra unei întregi generații, problemele lor de sănătate se agravează și le complică planurile. 

Adrian Pîrvu s-a născut în anul dezastrului de la Cernobîl. Mama lui a crezut că glaucomul și orbirea parțială ale lui Adrian au fost cauzate de vizita ei în Ucraina, pe când era însărcinată în 6 luni. Are aproape 30 de ani – e singur și debusolat. După ce mama îi prezintă povestea nașterii sale, decide să plece în Ucraina să facă un film despre cei afectați de dezastru și să găsească o cale de împăcare cu sine. În Kiev o întâlnește pe Helena, crescută în țara grav afectată de accidentul nuclear și devine partenera lui Adrian în realizarea documentarului.

Scenariul și regia sunt semnate de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, montajul a fost realizat de Alexandru Radu și Vladimir Gojun, imaginea: Denis Melnik, Radu Gorgos, Adrian Pîrvu, Helena Maksyom. Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu semnează sunetul. Producători sunt Alexandru Solomon și Ada Solomon. Coproducători: Olena Yershova, Adrian Pîrvu, Andrii Yashchyshyn.

Absolvent al UNATC, Adrian Pîrvu a regizat și produs mai multe scurtmetraje și documentare. După ce a predat engleza timp de un an în China, a lucrat ca producător pentru un ONG care susține persoanele cu dizabilități. În prezent, este monteur freelancer. “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul său în lungmetraj. 

Helena Maksyom a absolvit Universitatea de Aviație din Kiev și are un Master în “Ecologie și protecția mediului înconjurător”. A lucrat ca jurnalist, traducător, iar acum se concentrează pe cinema. Și pentru Helena, “Totul nu va fi bine” reprezintă debutul în lungmetraj.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.