VIDEO Efecte pirotehnice şi o ploaie de spumă la concertul Rammstein de la Rock The City 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-efecte-pirotehnice-si-o-ploaie-de-spuma-la-concertul-rammstein-de-la-rock-the-city-2013/

Nemţii de la Rammstein au încheiat cu un spectacol incendiar, la propriu şi la figurat, ziua a doua a festivalului Rock the City.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Nemţii de la Rammstein au încheiat cu un spectacol incendiar, la propriu şi la figurat, ziua a doua a festivalului Rock the City. Zeci de mii de rockeri au asistat la o oră şi jumătate de muzică şi foc, seara sfârşindu-se cu o ploaie de spumă aruncată dintr-un tun de solistul Till Lindemann.

Festivalul Rock The City s-a încheiat, duminică seară, cu show-ul exploziv al trupei Rammstein, care a aruncat în aer scena de la Romexpo cu muzică şi efecte pirotehnice. Concertele au început duminică la 15.30, cu bucureştenii de la Psychogod, urmaţi de White Walls, din Constanţa.

Au urmat apoi americanii de la Trivium, care au urcat pe scenă imediat după ora 18.00. Trivium au interpretat atât piese vechi, cât şi de pe cel mai recent album, „Vengeance Falls”.

Apoi, Bullet for My Valentine au pregătit, timp de o oră, publicul pentru nebunia care avea să înceapă. Cum era de aşteptat, atmosfera a fost încinsă de cea mai importantă formaţie a festivalului, nemţii de la Rammstein.

Intrare memorabilă

Punctuali, cum le stă în fire germanilor, la 21.15, conform programului, pe scenă au urcat, însoţiţi de un foc de artificii în jurul scenei Oliver „Ollie” Riedel, Christoph „Doom” Schneider, Christian „Flake” Lorenz, Paul Landers şi Richard Z. Kruspe, iar Till Lindemann, solistul trupei, a coborât de pe o platformă, îmbracat într-o haină roz, pe care a purtat-o doar în timpul primei melodii, „Ich tu dir weh”.

Au urmat apoi „Wollt ihr das Bett in Flammen sehen?”, „Keine Lust”, „Sehnsucht”, „Asche zu Asche”, „Feuer frei!” şi „Mein Teil”. Piesele „Ohne dich” şi „Du riechst so gut” au fost două dintre piesele de rezistenţă care au făcut publicul să cânte alături de formaţia germană.

Perdeaua de foc a fost readusă pe scenă cu piesa „Benzin”. Lindermann a rămas impresionat la piesa „Du hast”, când spectatorii au cântat singuri melodia, solistul Rammstein cerându-le apoi în română „din nou”. Au urmat în forţă „Bück dich” şi „Ich will”.

La bis, Rammstein a cântat încă trei melodii, şi anume „Mein Herz brennt”, „Sonne” şi a încheiat cu „Pussy”. Toate piesele au fost însoţite de efecte speciale, focul şi scânteile zburând din instrumentele cântăreţilor, dar şi din alte minunăţii pirotehnice.

Peste 10.000 de spectatori

Show-ul s-a încheiat cu o ploaie de spumă, aruncată dintr-un tun de către Till Lindemann, cei mai încântaţi fiind spectatorii din primele rânduri, care au beneficiat de surpriza celor de la Rammstein, notează Mediafax.

„Vă iubim şi vă mulţumim”, au fost cuvintele artiştilor în limba română, înainte de a se înclina în faţa publicului şi a ieşi definitiv de pe scenă.

A doua zi a festivalului Rock The City a adus un număr de spectatori de cel puţin două ori mai mare decât în prima seară, când au fost peste 10.000 de spectatori, astfel că organizatorii au mărit spaţiul de Golden Circle şi Silver Circle.

Foto credit: D&D East Entertainment (Facebook)

05
/04
/16

CD-ul „Ethnotic Project. Şapte scări” al Irinei Sârbu a fost declarat CD-ul anului 2015, secţiunea Etno,  la Gala premiilor de jazz, un concert-eveniment ce a avut loc duminică, 3 aprilie, la Hard Rock café din Bucureşti.

04
/04
/16

Are 22 de ani. În 2015 a fost câştigătorul locului I şi al medaliei de aur la Concursul Internaţional „Ceaikovski" din Rusia, o „olimpiadă a muzicii”. Violoncelistul Andrei Ioniţă este invitat la Nocturne de luni, 4 aprilie. Ediţia se difuzează de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

02
/04
/16

Flautistul Matei Ioachimescu pornește într-un nou turneu prin România, însoțit de această dată de virtuozul pianist venezuelean Alfredo Ovalles, cu programul LA VIDA LOCA, ce va cuprinde unele dintre cele mai îndrăgite cântece și dansuri latino americane. Îi puteți auzi pe 17 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Odeon - Sala Majestic.

01
/04
/16

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

30
/03
/16

Bartholomäus Traubeck este un artist multimedia născut în 1987 la Monaco, care trăieşte şi munceşte la Viena. Lui Traubeck i-a venit ideea să secţioneze transversal un trunchi de copac, asemenea unui disc de vinil, şi să-l asculte la un pick-up special. Ceea ce a ieşit este cu adevărat impresionant. Copacii chiar au multe de povestit...

29
/03
/16

Vineri, 1 aprilie, de la ora 19.00, dirijorul francez Julien Salemkour, care a fost asistentul celebrului Daniel Barenboim, la Opera de Stat din Berlin, revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Programul serii cuprinde şi Daphnis şi Chloé, balet într-un act semnat de Maurice Ravel, considerat adesea ca cel mai mare compozitor francez al epocii moderne.

28
/03
/16

Celebrul compozitor american Philip Glass, cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum The Hours/Orele și Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal și cvartetul de coarde Kronos Quartet vin la Bran și la București pentru a interpreta LIVE în premieră românească un spectacol unic care a făcut înconjurul lumii: DRACULA - MUZICA ȘI FILMUL.

25
/03
/16

Duminică, 27 martie, de la ora 15,00, de Ziua Mondială a Teatrului, Centrul Cultural Casa Artelor (CCCA) lansează programul cultural „Matineele Artelor”, dedicat seniorilor din Sectorul 3.

24
/03
/16

24 martie 1997 este prima zi de emisie a postului Radio România Muzical, cel care, după 19 ani, rămâne unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice, un reper al calității confirmate.

23
/03
/16

Sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 19:00, la Opera Națională București are loc premiera baletului „Manon” - muzica de Jules Massenet, coregrafia de Kenneth MacMillan. Cu un scenariu bazat pe romanul din 1731 al Abatelui Prévost, „L’Histoire du Chevalier des Grieux et de Manon Lescaut” -, spectacolul marchează întâia reprezentare integrală a acestui balet pe o scenă din România.

23
/03
/16

Romantic exclusiv. Chopin. Cu această propunere muzicală, Horia Mihail pornește din nou la drum însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România. Turneul Pianul Călător, ediția a VI-a, va avea loc în perioada 24 martie – 21 mai 2016, în 19 localități din țară și la Chișinău.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

Din 2013, 21 martie a fost declarată Ziua europeană a muzicii vechi; este chiar ziua când s-a născut în 1685 cel mai important reprezentant a ceea ce numim astăzi muzica veche: compozitorul Johann Sebastian Bach. Și într-un timp când moștenirea fundamentală europeană este invocată din ce în ce mai des, o asemenea sărbătoare nu poate fi trecută cu vederea.

18
/03
/16

Ansamblul IMAGO MUNDI, unul dintre cele mai creative și admirate grupuri din România, prezintă pe 22 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, un concert-eveniment: „ISVOR. George Enescu: Rapsodiile Române vs. muzică tradițională și folclor urban”. Proiectul – primit cu entuziasm la New York, Salzburg, Tunis sau Granada – sondează sursele de inspirație folosite de Enescu și face o paralelă între acestea și contextul mai larg al creaţiilor populare / urbane muntenești ale secolului al XIX-lea.

17
/03
/16

Joi, 31 martie, de la ora 19.00, Fundaţia Calea Victoriei îi invită pe melomani la un eveniment dedicat muzicii de operă, având-o ca gazdă pe doamna Luminița Arvunescu, apreciat realizator Radio România Muzical, în decorul elegant al Muzeului Național Cotroceni. Invitata specială este doamna Nelly Miricioiu, celebra soprană britanică de origine română, capabilă să cânte aproape orice, de la belcanto, la operă veristă.