VIDEO Fanfara Ciocârlia concertează, duminică, la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-fanfara-ciocarlia-concerteaza-duminica-la-new-york/

Fanfara Ciocârlia va concerta, duminică, la New York, în Central Park SummerStage, evenimentul fiind parte a turneului nord-american al ansamblului românesc.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Fanfara Ciocârlia va concerta, duminică, la New York, în Central Park SummerStage, evenimentul fiind parte a turneului nord-american al ansamblului românesc. Turneul formaţiei a debutat în Canada, chiar de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, pe 4 iulie.

Fanfara Ciocârlia este alcătuită din 12 membri romi din satul Zece Prăjini, judeţul Iaşi. Recunoscută drept cea mai rapidă fanfară din lume, trupa a fost descoperită în octombrie 1996 de inginerul de sunet Henry Ernst din Berlin, care a şi promovat-o. De atunci, formaţia a devenit celebră, piesele sale fiind preluate si prelucrate de numeroşi DJ-i, trupe şi orchestre din întreaga lume.

O formație apreciată

Fanfara Ciocârlia este una dintre cele mai apreciate formaţii de muzică lăutărească, ocupând prima poziţie în topurile europene de World Music. Fanfara a mai concertat în SUA şi Canada, în cadrul turneului „Gypsy Caravan Tour”, în anii 2001 şi 2003, notează Mediafax.

Câştigătoare a prestigiosului premiu muzical al Radio BBC, la categoria „muzică europeană”, Fanfara Ciocârlia s-a făcut cunoscută şi iubită în intreaga lume şi prin interpretări inedite ale unor piese celebre: varianta lor pentru piesa „Born To Be Wild” a fost inclusă, în 2006, în filmul „Borat”, cântecul fiind folosit şi într-o campanie publicitară pentru televiziune produsă de IKEA pentru Marea Britanie.

Info:

Acest nou turneu este produs de New York Gypsy Festival, cu sprijinul ICR New York

Foto credit: Cristian Mijea, Fanfare Ciocarlia (Facebook)

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”