VIDEO Filme din Marea Britanie, Franţa şi SUA, la ShortsUP, sâmbătă
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filme-din-marea-britanie-franta-si-sua-la-shortsup-sambata/

Filme din Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite ale Americii vor fi prezentate sâmbătă la evenimentul ShortsUP – „Marele Picnic“, ce va avea loc la Grădina Botanică din Capitală.

Un articol de Andrada Văsii|9 iulie 2013

Filme din Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite ale Americii vor fi prezentate sâmbătă la evenimentul ShortsUP – „Marele Picnic”, ce va avea loc la Grădina Botanică din Capitală.

„Marele Picnic” ShortsUP este un eveniment outdoor cu filme scurte premiate, completate de tururi ghidate pe aleile grădinii, jocuri în aer liber, boardgames şi gustări la iarbă verde. 11 scurtmetraje în care predomină teme ca evadările, călătoriile şi fluturii în stomac se îngrămădesc sub cerul liber pentru a da tonul atmosferei de vacanţă. Libertatea vine odată cu încălcarea regulilor cunoscute la fel cum iubirea nu ţine cont de vârstă sau ocupaţie.

În „Frumuseţe adevărată” (regia: Peter Besson, SUA, 2009) un hoţ profesionist îşi cunoaşte jumătatea în timpul „serviciului”, iar în „Stop Joc” (regia: Thomas Perrier, Franţa, 2007), Patrice se îndrăgosteşte în câteva ore până peste urechi fără să-şi dea seama de ce îl aşteaptă, noteazăMediafax.

O călătorie de afaceri

Atunci când coincidenţele se ţin lanţ, sunt toate şansele ca banalul cotidian să dezvăluie întâmplări amuzante sau şocante. „Călătorie de afaceri” (regia: Sean Ellis, Marea Britanie/ Franţa, 2008), o comedie nominalizată la BAFTA şi premiată la Toronto Film Festival, spune povestea unui om de afaceri părăsit de iubită, care-şi depăşeşte limitele pornind de la o fotografie găsită în camera de hotel.

Aceeaşi combinaţie de umor amar este prezentă şi în „Noii Locatari” (regia: Joachim Back, SUA/ Danemarca, 2009), scurtmetraj premiat cu Oscar, care aduce la un loc un vecin indiscret, un traficant de droguri şi un soţ furios.

Film și tur de vizitare

„Marele Picnic” începe la ora 20.00, iar până la ora 21.30 este loc de plimbări şi relaxare: spectatorii pot descoperi Grădina Botanică printr-un tur ghidat, se pot bucura de gustări fresh la răcoare sau pot alege un antrenament intens cu jocuri în aer liber. Pentru că, de această dată, spaţiul de proiecţie este o pajişte întinsă, cinefilii sunt rugaţi să vină pregătiţi cu o pătură, pentru a savura lejer cele două ore de filme scurte şi bune.

Info:

Biletele pentru ShortsUP „Marele Picnic” pot fi cumpărate în avans prin My Ticket şi Eventim, la preţul de 20 de lei, sau în seara evenimentului, la preţul de 25 de lei.

Proiecţia va avea loc în sectorul denumit „Grădina Italiană”, iar accesul se face prin strada Portocalelor, pe lângă Facultatea de Biologie.

Foto credit: Anamaria Dascălu

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.