VIDEO „Avatar“, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, va avea trei continuări
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-cu-cele-mai-mari-incasari-din-istoria-cinematografiei-avatar-va-avea-trei-continuari/

Regizorul canadian James Cameron a confirmat faptul că filmul „Avatar”, pe care l-a regizat în 2009, va avea trei continuări.

Un articol de Andrada Văsii|5 august 2013

Regizorul canadian James Cameron a confirmat faptul că filmul „Avatar“, pe care l-a regizat în 2009, va avea trei continuări. Cineastul canadian a abandonat toate celelelalte proiecte ale sale pentru a se concentra asupra acestor trei continuări ale filmului „Avatar“, lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 2,7 miliarde de dolari.

James Cameron a realizat în ultimele luni o serie de filmări subacvatice pentru cel de-al doilea film din seria „Avatar”, a cărui acţiune se va desfăşura sub apă, şi a lăsat să se înţeleagă la începutul acestui an că este foarte tentat de ideea ca această franciză să fie alcătuită din patru filme.

Regizorul canadian a confirmat faptul că pelicula originală din 2009 va fi urmată de o trilogie, spunând că a luat această decizie după ce a înţeles că are la dispoziţie un subiect suficient de complex pentru a realiza acest lucru, , notează Mediafax.

Să construiesc universul pe care l-am creat pentru „Avatar” a fost o experienţă rară, incredibilă, generatoare de multe satisfacţii. Scriind scenariile pentru noile filme, am înţeles că universul „Avatar”, intriga în sine şi personajele au devenit mult mai complexe decât anticipasem şi a devenit evident faptul că două filme nu vor fi suficiente pentru a capta tot ce voiam să prezint pe marele ecran.

James Cameron,
regizor

Cele trei filme noi din seria „Avatar” vor fi filmate împreună, fără pauze între ele, însă vor fi lansate succesiv, în 2016, 2017 şi 2018.

Foto credit: Cinemagia

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.