VIDEO Filmul „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, în premieră la HBO, pe 4 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-pozitia-copilului-de-calin-peter-netzer-in-premiera-la-hbo-pe-4-august/

Filmul „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va fi difuzat în premieră la HBO România pe 4 august, de la ora 20.00.

Un articol de Corina Vladov|16 iulie 2013

Filmul „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va fi difuzat în premieră la HBO România pe 4 august, de la ora 20.00.

Filmul va mai fi difuzat pe HBO pe 4 august (de la ora 04.10), 7 august (de la ora 20.00), 7 august (de la ora 02.10), 10 august (de la ora 00.55) şi pe 19 august (de la ora 22.25).

„Poziţia copilului“ este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa, scrie Mediafax.

Scurtmetraje la HBO

Tot în luna august, HBO România va difuza în premieră scurtmetrajele „Betoniera” şi „Încearcă să nu clipeşti”.

Scurtmetrajul „Betoniera”, în regia lui Liviu Săndulescu, va fi difuzat pe HBO pe 23 august, de la ora 20.00. Din distribuţia filmului fac parte Constantin Stronschi, Mimi Brănescu, Iulia Lumânare, Adrian Titieni şi Teodor Corban.

Scurtmetrajul „Încearcă să nu clipeşti”, în regia lui Radu Dragomir, va fi difuzat pe HBO tot pe 23 august, de la ora 20.20.

Foto: Cos Aelenei

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.