VIDEO Filmul „Roxanne“, de Valentin Hotea, va fi prezentat în premieră mondială pe 16 august, la Festivalul de la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-roxanne-de-valentin-hotea-va-fi-prezentat-in-premiera-mondiala-pe-16-august-la-festivalul-de-la-locarno/

,,Roxanne”, debutul în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, selectat în secţiunea competiţională ,,Cineasti del presente” din cadrul Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, va avea premiera pe 16 august.

Un articol de Andrada Văsii|4 august 2013

„Roxanne“, debutul în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, selectat în secţiunea competiţională „Cineasti del presente” din cadrul Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, va avea premiera pe 16 august.

Festivalul Internaţional de Film de la Locarno va debuta săptămâna viitoare, pe 7 august, şi se va desfăşura până pe 17 august. Premiera mondială a celui mai recent lungmetraj produs de Hi Film va avea loc pe 16 august, de la ora locală 11.00, în prezenţa regizorului Valentin Hotea, a producătorului Ada Solomon şi a actorilor Diana Dumbravă, Şerban Pavlu, Anghel Damian.

38 de ani și un dosar

„Roxanne“ spune povestea lui Tavi Ionescu, în vârstă de 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi, totul se va complica însă din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu, Corina Moise. Scenariul filmului este scris de Ileana Muntean şi Valentin Hotea, iar imaginea poartă semnătura lui Alexandru Sterian.

Valentin Hotea a absolvit regia de film la UNATC Bucureşti în 1995 şi a regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Unde mergi tu, mielule?”, „Şi ce dacă?”, „Meditaţia”, şi două documentare – „D’ale Bucureştilor” şi „Lucy Castle-Hotea”.

Maraton în cinematografe

După premiera mondială de la Locarno, pe 17 august, „Roxanne” va fi proiectat pentru prima dată în România. Evenimentul va avea loc în închiderea Festivalului Internaţional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, notează Mediafax.

Lungmetrajul va ajunge în cinematografele din România în această toamnă, pe 11 octombrie. „Roxanne” va fi distribuit de compania Parada Film.

De asemenea, compania germană Films Boutique a achiziţionat drepturile de distribuţie internaţională a peliculei „Roxanne”.

Foto credit: Cinemagia

22
/12
/16

Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, ,,La La Land” va avea premiera în cinematografele din România pe 23 decembrie.

21
/12
/16

“Allied”, cu cu Marion Cotillard şi Brad Pitt în distribuție, “Collateral Beauty”, Will Smith, Keira Knightley, Edward Norton, Kate Winslet şi Helen Mirren, “Alice Through the Looking Glass”, cu Helena Bonham Carter si Johnny Depp și „Office Christmas Party”, cu Jennifer Aniston pe afiș, se numără printre cele mai proaste filme ale anului, în opinia celor de la faimoasa revistă Rolling Stone.

21
/12
/16

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

20
/12
/16

Primul spin-off al seriei "Star Wars", "Rogue One: A Star Wars story", a reușit cel de-al treilea cel mai bun start din acest an la box-office-ul nord-american, "pulverizându-și" concurenții. "Rogue One" a avut deja încasări de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, deși nu a fost lansat încă în Coreea de Sud sau pe imensa piață chineză.

20
/12
/16

Regizorul și scenaristul Nae Caranfil este deopotrivă autorul textelor și compozitorul pieselor muzicale de pe coloana sonoră a celui mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, o comedie cu momente de musical puse în scenă de coregraful sârb Milan Gromilić. A avut premiera la ediţia TIFF de anul acesta, iar din 20 ianurie 2017 rulează pe marile ecran, inclusiv la Cluj.

19
/12
/16

Al Pacino va juca rolul lui Tennessee Williams în piesa "God Looked Away", prima producţie a Pasadena Playhouse, în programul PlayWorks. Spectacolul, care relatează o perioadă tulburată din viaţa dramaturgului, va avea premiera în primăvara lui 2017.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

19
/12
/16

“Când eram tânăr, viața mi se părea fără sfârșit...” - Marcello Mastroianni. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea celui considerat latin loverul și figura simbol a cinemaului italian.

18
/12
/16

Topul celor mai bune filme care au putut fi văzute în premieră în România în 2016 este împărţit în trei. Un clasament de 10 poziţii include cele mai îndrăzneţe filme distribuite în cinematografe. Apoi, un top cu câteva filme exclusiv din festivaluri şi trei recomandări de documentare.

16
/12
/16

Relansat pe platforma Cinepub, "Senatorul melcilor", filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.

15
/12
/16

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, ,,Ana, mon amour“, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională.

15
/12
/16

Tudor Aaron Istodor, actorul din „Fixeur” (regia: Adrian Sitaru), a fost selectat în programul Shooting Stars din cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul va avea loc în perioada 9-19 februarie 2017, în capitala Germaniei.

12
/12
/16

O participare istorică la Cannes, prezenţe şi premii în alte festivaluri importante, o nouă reformă, dezorientarea sau manierizarea unor regizori consacraţi, încercări onorabile de film de gen, documentare îndrăzneţe, dar şi obişnuitele pocnitori: un an 2016 bogat pentru cinematografia română.