VIDEO Finanţare de la Eurimages pentru proiecte semnate de Florin Şerban şi Monica Lăzurean-Gorgan
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-finantare-de-la-eurimages-pentru-proiecte-semnate-de-florin-serban-si-monica-lazurean-gorgan/

Proiectele cinematografice „Box“, de Florin Şerban, şi „Circuit“ („Green, Green, Green“), de Monica Lăzurean-Gorgan au primit finanţare din partea Eurimages.

Un articol de Andrada Văsii|28 iunie 2013

Proiectele cinematografice „Box“, de Florin Şerban, şi „Circuit“ („Green, Green, Green“), de Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger şi Michaela Kirst, au primit finanţare din partea Eurimages, în urma deciziei Reuniunii Comitetului Director al uniunii.

Centrul Naţional al Cinematografiei a participat la cea de-a 131-a Reuniune a Comitetului Director Eurimages, care s-a desfăşurat în perioada 17- 21 iunie, la Marsilia. Comitetul Director al Fondului Eurimages – Fondul Consiliului Europei pentru sprijinul coproducţiei, distribuţiei şi exploatării operelor cinematografice – a selecţionat 21 proiecte de coproducţie europeană cărora le-a atribuit un sprijin financiar total de 6.937.450 de euro, notează Mediafax.

220.000 de euro

Proiectul „Box“ (cunoscut anterior cu titlul „Îmi curgi prin vine“) – scenariul şi regia Florin Şerban -, o coproducţie România/ Germania, a primit un sprijin financiar în valoare de 220.000 de euro. Proiectul „Box“ a primit din partea CNC un sprijin financiar în valoare de 845.000 de lei la concursul de finanţare de proiecte cinematografice sesiunea I din 2011, precum şi un sprijin automat pentru succes artistic şi succes la public în valoare de 514.098 de lei. „Box“ este o poveste de dragoste între un bărbat şi o femeie care nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată, potrivit autorului filmului.

Film despre schimbări financiare

Proiectul documentarului „Circuit“ („Green, Green, Green“) – scenariul şi regia Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger, Michaela Kirst -, o coproducţie Austria/ România/ Germania (coproducător român 4Proof Film), a primit un sprijin financiar în valoare de 130.000 de euro. „Circuit“ este un film despre schimburile economice internaţionale. Proiectul documentarului „Circuit“ a primit din partea CNC un sprijin financiar în valoare de 251.857 de lei, la concursul de selecţie de proiecte cinematografice sesiunea I din 2011.

Sprijin pentru distribuitor

De asemenea, distribuitorul român Clorofilm a primit un sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro pentru distribuirea a cinci filme în România, iar distribuitorul Transilvania Film a primit un sprijin financiar în valoare de 6.000 euro pentru distribuirea a două filme în România.

La această reuniune Eurimages, Centrul Naţional al Cinematografiei a fost reprezentat de directorul interimar Mihai Kogălniceanu şi Doina Bostan (comunicare externă).

Foto credit: captură video „Florin Șerban“

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.