VIDEO Flautul de Aur, la finalul celei de-a treia călătorii prin oraşele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-flautul-de-aur-la-finalul-celei-de-a-treia-calatorii-prin-orasele-din-romania/

Ion Bogdan Ştefănescu a străbătut ţara de la Bucureşti până în vestul extrem, la Oradea şi înapoi până în est, la Tulcea, pe un traseu de aprox 2.200 de km, poposind în 7 oraşe, în care a fost ascultat de peste 2.500 de spectatori.

Un articol de Andrada Văsii|17 iunie 2013

Ion Bogdan Ştefănescu a străbătut ţara de la Bucureşti până în vestul extrem, la Oradea şi înapoi până în est, la Tulcea, pe un traseu de aprox 2.200 de km, poposind în 7 oraşe, în care a fost ascultat de peste 2.500 de spectatori.

Împreună cu pianistul Horia Mihail, flautistul a oferit publicului un colaj de piese de mare impact, strânse sub genericul „Recital de bisuri“, adică o selecţie a unor lucrări de 3-4 minute fiecare, originale sau transcripţii, pe care Ion Bogdan Ştefănescu le-a oferit de-a lungul carierei sale iubitorilor de muzică clasică pentru a răsplăti aplauzele acestora, un colaj prin care spectatorii au fost provocaţi la o incursiune prin istoria muzicii, de la Baroc, Clasicism şi Romantism, până la muzica zilelor noastre cu exemple spectaculoase din jazz, muzică de film sau chiar folclor.

Programul muzical a fost însoţit de comentariile flautistului, care pe un ton relaxat şi uneori glumeţ, a reamintit celor prezenţi aspecte din istoria muzicii, făcând conexiuni surprinzătoare cu prezentul.

La finalul celei de-a treia ediţii a turneului Flautul de aur, organizată în perioada 27 mai-14 iunie 2013 de Radio România Cultural, în parteneriat cu Fundaţia Marconi şi Asociaţia Culturală Accendo, Ion Bogdan Ștefănescu a declarat:

Mi-aş fi dorit ca această ediţie a Flautului de Aur să continue la nesfârşit, pe de o parte pentru că m-am înţeles minunat cu Horia Mihail şi pe de altă parte pentru că a fost organizată excelent. Programul pe care l-am prezentat sub forma unui recital de bisuri ne-a stimulat la maximum atât latura creativă cât şi posibilităţile tehnice, apropiindu-ne de un public generos în aplauze, exuberant, foarte cald, un public ideal datorită căruia cele şapte apariţii vor rămâne în memoria noastră afectivă cu incandescenţa aurului topit.

Ion Bogdan Ştefănescu,
Flautist

Spectatorii au fost încântaţi de această formulă, dar şi de prestaţia celor doi instrumentişti, care au dovedit încă o dată excepţionale calităţi interpretative, maleabilitate şi capacitate de a se adapta unui program extrem de complex şi variat, perfecta comunicare pe scenă şi cu publicul, umorul şi capacitatea de a aborda într-un mod relaxat dar în acelaşi timp foarte profesionist, un recital de muzică de cameră.

Şi pentru pianistul Horia Mihail această nouă aventură muzicală a fost una excepţională.

Îmi pare rău că s-a încheiat, sper să reluăm acest program cât de curand. Este excepţional, ideea lui Ion Bogdan Ştefănescu este fabuloasă, iar felul în care o prezintă cred că e un câştig pentru ceea ce se întâmplă în viaţa muzicală din România. În ciuda faptului că marea parte a pieselor sunt acompaniamente, este foarte plăcut. Împreună cu Ion Bogdan Ştefănescu şi ceilalţi colegi cu care am fost în turnee, viaţa de zi cu zi capătă un alt sens, mai aproape de real, de uman.

Horia Mihail,
pianist

Turneul Naţional Flautul de aur, ediţia a III-a, a fost organizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Fundaţia Marconi şi Asociaţia Culturală Accendo în şapte oraşe din România, în perioada 27 mai-14 iunie 2013.

Foto credit: Virgil Oprina

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu