VIDEO Grila de vară Radio România Cultural îi aduce la un loc pe Vlad Ivanov, Grigore Vasiliu Birlic şi Victor Rebengiuc
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-grila-de-vara-radio-romania-cultural-ii-aduce-pe-vlad-ivanov-grigore-vasiliu-birlic-victor-rebengiuc-si-multi-altii-la-un-loc/

Grila de vară a Radio România Cultural stă sub semnul relăxarii într-un mod inteligent, cu emisiuni, interviuri, recomandări culturale şi documentare inedite.

Un articol de Andrada Văsii|27 iunie 2013

Grila de vară a Radio România Cultural stă sub semnul relăxarii într-un mod inteligent, cu emisiuni, interviuri, recomandări culturale și documentare inedite.

Informaţiile culturale vor fi îmbrăcate în haine lejere, tonul va fi mai vesel şi optimist, muzica estivală. Ascultătorii vor fi la curent cu noutăţile şi evenimentele din lumea culturală dar în acelaşi timp vor avea prilejul de a reasculta şi un best of din emisiunile sezonului încheiat.

O emisiune cu tradiție

Emisiunea „vedetă“ a postului Radio România Cultural, matinalul Espresso, rămâne şi în această vară, strict conectată la actualitatea culturală românească şi internaţională, ambalată sonor pentru a vă oferi dimineţi de vacanţă de calitate şi relaxante, cuplul de realizatori care deschide sezonul fiind Diana Joicaliuc şi Dan Vasiliu.

Citiţi şi: Victor Rebengiuc: „Poliţia n-a aflat, dar în profesia noastră se fură“

De luni până vineri, de la 7.15, ascultaţi rubrici cu savoare, informaţii culturale şi muzică de vară: „O carte pe zi“ – recomandări pentru lecturi relaxate de vacanţă; „Comorile Bruckenthal“ – plimbări prin Sibiu, „Arlechin de vacanţă“ – recomandări teatrale, „Premiere cinematografice“, „Muzici de Oscar“, „Oracol de VIP“ ş.a.

Prezentarea Bucureștiului, la radio

O emisiune foarte îndrăgită, „Bucureştiul în pagini şi imagini sonore“, vă va face să vă fie dor de o capitală care chiar şi vara are farmecul ei, mai ales atunci când Reluş Mureşan şi invitaţii săi atrag atenția asupra unor detalii, a unor trasee sau a unor clădiri istorice, dezvaluie poveştile şi secretele ascunse ale oraşului pe care ne grăbim să îl părăsim vara, dar pe care totuşi îl iubim. În august şi septembrie emisiunea se va difuza de luni până joi de la ora 14.30.

Povestea inedită a românilor

Tot cu poveşti se întorc peste vară cei ce s-au „Născut în Romania“. Personalităţi sau oameni simpli ce au ales calea exilului sau care s-au întors după o vreme în ţară, persoane care au făcut cariere în afară sau, din contră, au trăit un eşec, specialişti care au ales să ramână deşi ar fi putut emigra, cu toţii vorbesc despre România, unii cu nostalgie, alţii critic, conturând portretul unei ţări care nu întotdeauna a reuşit să îşi păstreze şi ocrotească valorile.

Citiţi şi: INTERVIU Vlad Ivanov: „Actor mare nu te face publicul, te face breasla“

Reascultaţi cele mai bune interviuri ale anului, pe perioada verii, de luni până joi, de la ora 15.30. Tot de luni până joi, de la ora 16.05, ascultaţi Best of STORYmania, o linie de documentare originale unică în spaţiul radiofonic românesc. „Squatting – sau viaţa între boemă şi activism“, „Cartierul dispărut al Clujului- Sinuţa“,  „46 de ani de Star Trek“,  „Jucării de odinioară şi de azi“, „Pălinca de Sălaj“,  „Farmecul vetust al publicităţii de odinioară“,  „Dâmboviţa, râul uitat al Capitalei“, „Plimbare prin Bucureştiul evreiesc“ – sunt doar câteva dintre titlurile poveştilor narate radiogenic şi colorat de realizatorii emisiunii.

Teatru în direct la radio

La „Nouă ne plac toate piesele de la radio, mai ales dacă sunt de teatru“, teatrul radiofonic va fi tovarăşul de călătorii sonore peste vară. Astfel, mari voci ale teatrului românesc precum Clody Berthola, Fory Etterle, Tanţi Cocea, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Dem Rădulescu, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Lucian, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc,  Virgil Ogăşanu, Vlad Ivanov (foto sus) şi mulţi alţii, vor fi vedetele unor linii speciale, în care veţi putea reasculta texte foarte importante din dramaturgia străină sau românească, clasică sau contemporană .

Toate sunt creaţii memorabile gândite şi realizate, de-a lungul deceniilor de către personalităţi ale regiei radiofonice  precum Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Val Moldoveanu, Paul Stratilat, Titi Acs, Cristian Munteanu, Titel Constantinescu, Dan Puican, Attila Vizauer.

Comedie de 105 minute

Pe timp de vară, duminica, de la ora 12.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă propune o serie de „Mari comedii“ din Fonoteca de Aur, înregistrări de referinţă cu piese celebre din istoria teatrului universal în interpretarea unor mari actori.

Timp de 105 minute veţi călători imaginar în universul comediei: autori diferiţi, din epoci diferite, cu moduri de abordare şi stiluri distincte, de la comediile lui Shakespeare („Zadarnice necazuri de iubire“, în versiunea românescă a lui Dan A. Lăzărescu, cu Alexandru Repan, Irina Mazanitis, Florian Pittiş, Ştefan Radof, Virgil Ogăşanu, Ion Marinescu, Adrian Pintea în distribuţie, în regia lui Leonard Popovici, 1987) la Molière („Tartuffe“, cu Jules Cazaban, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, Nicolae Neamţu-Ottonel, semnătura regizorală aparţinându-i lui Paul Stratilat, 1956) şi la tipologia comică a veacului al XIX-lea: ,,Revizorul“ de Gogol, unul dintre marile spectacole ale Teatrului Naţional din Bucureşti din deceniul al şaselea al secolului trecut, în regia lui Sică Alexandrescu, devenit înregistrare antologică a Radioului (1953), cu o distribuţie de aur: Alexandru Giugaru, Eugenia Popovici, Radu Beligan, Ion Manu, Ion Talianu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu.

Teatru serial audio

În grila de vară, pe lângă spaţiile consacrate de teatru radiofonic (joia şi duminica, de la ora 19.00; zilnic, teatrul serial de la ora 00.00, „Mari spectacole“ – ora 1.30, „Docudrama“ – Biografii, memorii – ora 5.00; marţea de la ora 19.00; vinerea de la ora 14.05; „Mari actori de comedie“, duminica de la ora 17.30:  „Poveste de seară“, de lunea până vinerea, ora 17.50) , veţi mai putea asculta „Mari actori de comedie“, de lunea până vinerea de la 18.30, şi, sub genericul „Teatru radiofonic“,  piese de 50–60 de minute, de luni până vineri, de la ora 21.00. Repertoriul va cuprinde o selecţie dintre cele mai valoroase înregistrări care se înscriu în spaţiul de maximum o oră, de la teatrul antic la cel contemporan.

Foto credit: Cos Aelenei

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.

16
/09
/16

Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 18.40, la TVR 2 (şi în simulcast la TVR HD şi online la TVR+), melomanii sunt invitaţi să urmărească “Sommernachtskonzert” - evenimentul cultural al verii orgnizat la fiecare sfărşit al lunii mai în aer liber, în impresionanta grădină a Palatului Schönbrunn.