VIDEO Hollywood Reporter, despre „Roxanne“: are stofă de film TV, iar rolurile secundare au umor şi energie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-hollywood-reporter-despre-roxanneare-stofa-de-film-tv-iar-rolurile-secundare-au-umor-si-energie/

Publicaţia Hollywood Reporter remarcă, într-o cronică a filmului ,,Roxanne”, de Valentin Hotea, că producţia este una potrivită pentru televiziune, iar partiturile consistente, cu umor şi energie, sunt jucate de actorii distribuiţi în roluri secundare.

Un articol de Andrada Văsii|26 august 2013

Publicaţia Hollywood Reporter remarcă, într-o cronică a filmului „Roxanne“, de Valentin Hotea, că producţia este una potrivită pentru televiziune, iar partiturile consistente, cu umor şi cu energie, sunt jucate de actorii distribuiţi în roluri secundare – Anghel Damian şi Adrian Văncică.

„Roxanne”, debutul în lungmetraj al lui Valentin Hotea, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno de anul acesta (7 – 17 august). Filmul a fost selectat în secţiunea Cineasti del presente din cadrul festivalului.

Aşa cum scria William Faulkner, trecutul nu moare, nici măcar nu trece. Aceasta este o lecţie învăţată cu vârf şi îndesat de protagonistul filmului lui Vali Hotea, un debut în lungmetraj la maturitate şi încă o încercare a cinematografiei române de a revizita perioada lui Ceauşescu.

Hollywood Reporter

Publicaţia de specialitate scrie că filmul, pe care îl consideră drept o producţie potrivită mai degrabă pentru televiziune, ar putea face parte din line up-ul unor festivaluri mai puţin pretenţioase.

38 de ani şi multe probleme

„Roxanne” spune povestea lui Tavi Ionescu, în vârstă de 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi, totul se va complica însă din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu, Corina Moise. Scenariul filmului este scris de Ileana Muntean şi Valentin Hotea, iar imaginea poartă semnătura lui Alexandru Sterian.

Publicaţia critică faptul că personajele sunt mai mult „bidimensionale”. „Scenariul nu creează personaje reale şi nici nu prezintă epifanii care să meargă dincolo de nivelul serialelor TV. Intenţional, Tavi ar trebui să fie emblematic pentru România ca întreg, obsedat de istoria recentă care nu are o concluzie, dar înspăimântat să caute şi mai adânc, pentru a nu redeschide răni vechi”, adaugă publicaţia.

„Cu (Şerban, n.r.) Pavlu – care este starul filmului lui Radu Jude «Toată lumea din familia noastră», mult plimbat prin festivaluri – în monotonul rol al lui Tavi şi cu Diana Dumbravă cu o partitură de femeie glacială, greul de a aduce energie şi umor în acest film pică pe actorii din roluri secundare, (Anghel, n.r.) Damian şi Adrian Văncică”, adaugă Hollywood Reporter, care remarcă însă meritele tehnice ale filmului, ce „respiră aer de producţie TV în fiecare cadru”, notează Mediafax.

După premiera mondială de la Locarno, pe 17 august, „Roxanne” a fost proiectat pentru prima dată în România în închiderea Festivalului Internaţional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Lungmetrajul va ajunge în cinematografele din România în această toamnă, pe 11 octombrie.

Info:

„Roxanne” va fi distribuit la nivel naţional de compania Parada Film. De asemenea, compania germană Films Boutique a achiziţionat drepturile de distribuţie internaţională a peliculei „Roxanne”.

Foto credit: Cinemagia

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.