VIDEO Horaţiu Mălăele cântă pentru prima dată în cariera sa, în „Funeralii fericite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-horatiu-malaele-canta-pentru-prima-data-in-cariera-sa-in-funeralii-fericite/

Un proiect ambiţios şi o provocare dublă pentru Horaţiu Mălăele, filmul „Funeralii fericite“, ajunge în premieră pe marile ecrane din 7 iunie, când spectatorii vor avea ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa.

Un articol de Andrada Văsii|4 iunie 2013

Un proiect ambiţios şi o provocare dublă pentru Horațiu Mălăele, filmul „Funeralii fericite“, pentru care este  atât regizor cât şi protagonist, ajunge în premieră pe marile ecrane din 7 iunie, când spectatorii vor avea ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa.

Cunoscut printre colegii săi ca fiind complet afon, Mălăele n-a mai cântat niciodată pe o scenă sau într-un film. De data aceasta, a făcut-o pentru cel mai nou proiect al său, „Funeralii fericite“. A cântat fără reţineri şi scena i-a ieşit atât de bine încât n-a mai fost nevoie de post-sincron.

Destinul stă scris în palmă

În „Funeralii fericite“, Horațiu Mălăele interpretează rolul lui Lionel, un român întors din Franţa, unde a lucrat în construcţii. El luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit“, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză.

Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.

A doua colaborare cu Adrian Lustig

Aflat la cea de-a doua colaborare cu scenaristul Adrian Lustig, după filmul „Nuntă mută“, Horațiu Mălăele joacă în „Funeralii fericite“ alături de actori de renume ca: Mihai Gruia Sandu, Igor Caras-Romanov, Alexandru Bindea, Dorina Lazăr, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc și Antoaneta Zaharia.

Un adevărat tur de forță în cinematografe

Distribuită de MediaPro Distribution, comedia românească „Funeralii fericite“ va avea premiera pe 7 iunie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Twins (Ploiești), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Cinema Unirea (Botoșani).

Foto credit: Media Pro Pictures

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.