VIDEO „Lacul Lebedelor“, în coregrafia lui Gheorghe Iancu, revine la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lacul-lebedelor-in-coregrafia-lui-gheorghe-iancu-revine-la-opera-nationala-bucuresti/

Mii de spectacole. Sute de interpretări memorabile. Zeci de puneri în scenă. Toate acestea prin „Lacul lebedelor“ care se dezvăluie la Opera Naţională Bucureşti în 21, 23, 26, 29 iunie (de la ora 19.00).

Un articol de Andrada Văsii|13 iunie 2013

Mii de spectacole. Sute de interpretări memorabile. Zeci de puneri în scenă. Toate acestea prin „Lacul lebedelor“, izvorul fascinaţiei lui Gheorghe Iancu. Lumea de vis a lebedelor albe se dezvăluie la Opera Naţională Bucureşti în 21, 23, 26, 29 iunie (de la ora 19.00).

Marele dansator şi coregraf Gheorghe Iancu aduce în faţa publicului bucureştean un spectacol de balet ce şi-a lăsat puternic amprenta în sufletul, dar şi în cariera sa artistică – „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovski. La o distanţă de cinci ani de la naşterea spectacolului, Gheorghe Iancu îşi continuă visul la Opera Naţională Bucureşti, prin punerea în scenă a acestuia, cu o nouă companie de balet a teatrului liric.

De la vârsta de nouă ani am văzut toate reprezentaţiile spectacolului «Lacul lebedelor», am crescut şi am visat cu acest spectacol. Nu ştiu ce mă fascina… poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate împreună.

Gheorghe Iancu,
coregraf

„La o reluare, după atâta timp, a spectacolului «Lacul lebedelor», aş spune că avem o premieră. Compania de balet nu mai este aceeaşi ca la premiera din 2008, am luat-o aproape de la capăt. Bineînţeles, simt acea nervozitate cu privire la reacţia publicului, dar în acelaşi timp am pace, fiindcă ştiu cum a reacţionat data trecută“, a declarat Gheorghe Iancu.

Iubitorii dansului se vor întâlni, în acest final de stagiune a Operei Naţionale Bucureşti, cu unul dintre cele mai fascinante balete din întreaga lume artistică, în 21, 23, 26 și 29 iunie, de la ora 19.00.

Cheia a găsit-o în Vis

În momentul în care mi s-a cerut să reiau spectacolul în coregrafia mea, m-am gândit mult la ideea care să-l diferenţieze de versiunea maestrului Danovski, care era una splendidă. Deci pentru mine a fost un examen foarte greu. Cheia am găsit-o în Vis. Am ales să fac o introspecţie psihologică a personajului principal, un tânăr care nu şi-a definit personalitatea în totalitate.

Gheorghe Iancu,
coregraf

Imediat după absolvirea liceului, Gheorghe Iancu a debutat la Opera Naţională Bucureşti (în stagiunea 1976 – 1977), în spectacole de balet clasic precum „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovski, „Giselle“, de Adolphe Charles Adam şi „Don Quijote“, de Ludwig Minkus.

Debutul la vârsta majoratului în rolul principal Siegfrid din „Lacul lebedelor“ a însemnat pentru Gheorghe Iancu primul pas spre împlinirea visului. Au urmat sute de interpretări memorabile, urmând ca la vârsta maturităţii să îşi lase amprenta asupra spectacolului vieţii.

Colaborări de excepție

În activitatea sa coregrafică, Gheorghe Iancu a colaborat cu mari regizori de teatru şi de operă ai lumii, precum Georgio Strehler şi Beppe Menegatti. O altă legătură profesională extraordinară, menţinută de mulţi ani, este cea cu regizorul Pier Luigi Pizzi, alături de care a creat numeroase spectacole de operă.

Foto credit: Opera Națională București

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.