VIDEO Marilyn Monroe, într-o comedie clasică regizată de Jean Negulescu, la Pro Cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-marilyn-monroe-intr-o-comedie-clasica-regizata-de-jean-negulescu-la-pro-cinema/

„Cum să te măriţi cu un milionar“? Marilyn Monroe, Betty Grable şi Lauren Bacall dau răspunsul la această întrebare, în comedia semnată de Jean Negulesco şi difuzată astăzi de Pro Cinema, la Filmul de 10.

Un articol de Andrada Văsii|14 iunie 2013

„Cum să te măriți cu un milionar“? Marilyn Monroe, Betty Grable și Lauren Bacall dau răspunsul la această întrebare în comedia semnată de Jean Negulesco și difuzată astăzi de Pro Cinema, la Filmul de 10.

Două dintre divele deja consacrate ale Hollywood0ului, Lauren Bacall și Betty Grable, cea care avea picioarele asigurate pentru suma de un sfert de million de dolari, au fost alese de Jean Negulesco să interpreteze rolurile principale. Lor li s-a alaturat „femeia cu care ți-ar plăcea să-ți înșeli nevasta“, așa cum spunea regizorul, Marilyn Monroe, pe atunci o stea în devenire.

De altfel, pe platourile de filmare, unde s-a născut o frumoasa prietenie între Betty Grable și Marilyn, se pare că prima a încurajat-o pe cea din urmă să pornească pe drumul spre celebritate: „Draga mea“, i-a spus Betty Grable lui Marilyn Monroe, „eu am obținut-o pe a mea. Tu du-te şi ia-o pe a ta!“.

Primul film care a folosit tehnica, pe atunci revoluționară a CinemaScop-ului, „Cum să te măriți cu un milionar“ spune povestea unor tinere sărace, dar foarte senzuale, determinate să scape de orice grijă măritându-se cu bărbați bogați.

Povestea unei decizii

Schatze, Pola şi Loco, trei manechine sărace, închiriază un apartament foarte luxos cu un singur scop: acela de a atrage bărbaţi foarte bogaţi, cu care apoi să se şi căsătorească. Sătule de lipsa banilor, fetele sunt decise să pună fiecare mâna pe milionari. Două dintre ele găsesc un potenţial candidat, dar toate trei se îndrăgostesc până la urmă de bărbați care nu au o situație financiară atât de bună. Fiecare femeie se confruntă acum cu o dilemă: ce să aleagă, dragostea sau banii?

Comedia nominalizată la premiile Oscar și Bafta a fost regizată de regizorul de origine română Jean Negulesco, a cărui viață ar putea fi ea însăși subiectul unui film. Plecat la 12 ani de la Craiova, Jean Negulesco a ajuns la Paris cu gândul să devină pictor. A lucrat o vreme sub îndrumarea lui Brâncuşi şi, după ce a plecat în America, a descoperit fascinanta lume a cinematografiei, iar filmele sale încă sunt subiect de studiu în universitățile de profil.

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.