VIDEO Maxim Belciug și Pilar Diaz vor susţine concertul „O’ Sole Mio“ la UnTeatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-maxim-belciug-si-pilar-diaz-vor-sustine-concertul-o-sole-mio-la-unteatru/

UnTeatru vă aşteaptă sâmbătă 18 mai, la ora 20.00, la ritmuri de seară, muzică de seară şi alte fineţuri, cu Pilar Diaz Romero (voce, percuţie) şi Maxim Belciug (chitară).

Un articol de Andrada Văsii|17 mai 2013

UnTeatru vă aşteaptă sâmbătă 18 mai, la ora 20.00, la ritmuri de seară, muzică de seară şi alte fineţuri, cu Pilar Diaz Romero (voce, percuţie) şi Maxim Belciug (chitară).

Întâlnirea muzicală dintre Pilar Diaz Romero şi Maxim Belciug prilejuieşte redescoperirea poeziei simple a cântului. Vocea, răsărită din adâncul tradiţiei flamenco va caracteriza acest spectacol, aducând în fața spectatorilor o interpretare unică.

De la Bach la muzică latino

Pilar Diaz Romero s-a născut în 1977, la Barcelona, într-o familie de artişti flamenco, din sânul căreia se desprinde figura străbunicului, Antonio Romero, dansator de flamenco cunoscut în Sevilla, şi cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rând, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya în Barcelona. A început să cânte încă din copilărie, ajungând în scurt timp să evolueze în tablao, la Madrid .

Maxim Belciug este unul dintre cei mai fermectăori muzicieni români de astăzi şi totodată unul dintre puţinii care şi-au asumat un act artistic bazat pe dărnicie şi pe sinceritate. Discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, chitaristul abordează un repertoriu eclectic, adesea într-un stil personal. Trece cu măiestrie de la Bach la muzica latino-americană, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela şi de la valsuri ruseşti la cadenţe de flamenco, strunindu-şi chitara să caute mereu muzica pură, vie şi plină de culoare.

Info:

Numărul de locuri este limitat.

Rezervări bilete se pot face pe adresa [email protected] sau pe site www.unteatru.ro

 Foto credit: Captură video Pilar Diaz Romero & Maxim Belciug – Villanella che all’acqua vai

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.