VIDEO Monştri contra monştri în „Cercul de Foc“, din 12 iulie, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-monstri-contra-monstri-in-cercul-de-foc-din-12-iulie-la-cinema/

Prodigiosul cineast Guillermo del Toro prezintă acţiunea SF „Cercul de Foc“, o producţie Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, distribuită de MediaPro Distribution, din 12 iulie, în IMAX 3D şi cinematografele din toată ţara.

Un articol de Andrada Văsii|10 iulie 2013

Prodigiosul cineast Guillermo del Toro prezintă acţiunea SF „Cercul de Foc“, o producţie Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, distribuită de MediaPro Distribution, din 12 iulie, în IMAX 3D şi cinematografele din toată ţara.

Când legiuni de creaturi monstruoase, cunoscute sub numele Kaiju, încep să atace omenirea, un război interminabil va provoca milioane de victime şi va consuma aproape toate resursele Pământului.

Pericol iminent pentru rasa umană

Pentru a lupta împotriva giganţilor Kaiju au fost create arme speciale: roboţi imenşi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de câte doi piloţi, ale căror minţi sunt unite printr-un pod neuronal. Chiar şi Jaegerii se dovedesc însă a fi aproape lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju.

Citiţi şi: Cronică de film VIDEO „Cercul de foc“. Asaltul asupra privirii

Pe punctul de a fi învinse, forţele care apără rasa umană trebuie să apeleze la un fost pilot (Charlie Hunnam) şi la un începător (Rinko Kikuchi), care vor controla un Jaeger din trecut, aparent inutil. Împreună, aceştia vor fi ultima speranţă a omenirii în faţa apocalipsei.

O distribuție de excepție

„Cercul de foc“ îi aduce în rolurile principale pe Charlie Hunnam (serialul „Sons of Anarchy”), Idris Elba („Thor”), Rinko Kikuchi („The Brothers Bloom”), Charlie Day („Horrible Bosses”), Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Ron Perlman (filmele „Hellboy”).

Din echipa de filmare mai fac parte directorul de imagine Guillermo Navarro (câştigător al unui Premiu Oscar), Andrew Neskoromny şi Carol Spier – designeri de producţie, Peter Amundson şi John Gilroy – editori şi Kate Hawley – costumier. Muzica este compusă de Ramin Djawadi. De efectele speciale sunt responsabili John Knoll şi James E. Price, în timp ce Hal Hickel s-a ocupat de efectele animate.

Tur de forță în cinematografe

Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures prezintă „Cercul de Foc“, o producţie Legendary Pictures/DDY Production, semnată de Guillermo del Toro, din 12 iulie, în premieră în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni si IMAX 3D, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Patria (București), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzau), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

Foto credit: Cercul de foc

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.