VIDEO Relaţia secretă cu un medic a Prinţesei Diana va fi subiectul noului film despre viaţa ei
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-relatia-secreta-cu-un-medic-a-printesei-diana-va-fi-subiectul-noului-film-despre-viata-ei/

Cel mai recent trailer pentru viitorul film biografic despre Prinţesa Diana oferă o privire mai atentă în cotloanele mai puţin cunoscute din viaţa acesteia, unul dintre ele fiind relaţia secretă dintre prinţesă şi un doctor pakistanez.

Un articol de Andrada Văsii|8 august 2013

Cel mai recent trailer pentru viitorul film biografic despre Prinţesa Diana oferă o privire mai atentă în cotloanele mai puţin cunoscute din viaţa acesteia, unul dintre ele fiind relaţia secretă dintre prinţesă şi un doctor pakistanez.

Alături de actriţa australiană Naomi Watts, care o interpretează pe „Prinţesa inimilor”, în noile imagini apare şi Naveen Andrews în rolul lui Hasnat Khan, ultimul bărbat pe care aceasta l-a iubit.

Filmul reproduce imagini clasice ale Dianei rămase în memoria societăţii, concentrându-se pe ultimii doi ani din viaţa prinţesei de Wales, perioadă în care şi-a continuat munca de caritate, susţinând victimele SIDA şi activând alături de Crucea Roşie în campanii împotriva minelor antipersonal.

Mai puţin faimoasă este relaţia ei cu un doctor cardiolog, poveste pe care noul trailer o aduce în atenţia publicului.

O viaţă fără paparazzi

La început, atracţia pe care Diana o simte faţă de acesta provine din felul lui de a o trata ca pe o persoană normală. „Nu mă tratează ca pe o prinţesă, de parcă nici nu ar şti cine sunt“, o putem vedea confesându-se unei prietene.

Totuşi, faptul că prinţesa se afla constant în centrul atenţiei din partea presei reprezenta, se pare, o presiune prea mare pentru medicul Hasnat.

„Dacă mă căsătoresc cu tine, trebuie să mă căsătoresc şi cu toată lumea“, îi spune acesta Dianei, în timp ce clipul scoate în evidenţă invazia paparazzilor în viaţa ei privată, prin imagini cu aceasta fugind de cameramani şi cu ziare care vorbesc pe prima pagină despre povestea lor.

Un nou capitol

Sfârşitul relaţiei cu medicul cardiolog este urmat de aventura cu Dodi Fayed, prezentată mai degrabă ca o încercare de a trece de sentimentele pentru Hasnat decât ca o relaţie serioasă.

Potrivit datelor istorice, Dodi, interpretat de Cas Anvar, a fost ultimul bărbat pe care Diana l-a întâlnit înaintea accidentului din 1997 în urma căreia aceasta şi-a pierdut viaţa, notează Mediafax.

Regizat de Oliver Hirschbiegel, cel care a semnat şi regia peliculei „Downfall“, o portretizare a ultimelor zile din viaţa lui Adolf Hitler, şi cu un scenariu de dramaturgul Stephen Jeffreys, filmul este programat să intre în cinematografele din Marea Britanie pe 20 septembrie, pe 10 octombrie ajungând pe marile ecrane din Statele Unite ale Americii.

Foto credit: Cinemagia

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.